Credit foto: Facebook / Platforma de mediu pentru București
Mai mult de 20 de organizații și grupuri civice din cadrul Platformei de mediu pentru București au transmis o scrisoare deschisă adresată Primăriei Municipiului București, Consiliului General și Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), prin care solicită măsuri concrete pentru protejarea liniștii publice, sănătății și biodiversității urbane în parcurile din oraș.
Scrisoarea deschisă transmisă de către organizațiile civice poate fi citită accesând acest link.
De ce este nevoie de zone de liniște în parcuri?
Semnatarii scrisorii atrag atenția că, în lipsa unor spații special amenajate pentru concerte, festivaluri sau activități comerciale zgomotoase, acestea sunt frecvent organizate în parcuri, cartiere sau chiar în apropierea spitalelor. Această practică reduce semnificativ numărul zonelor în care locuitorii Capitalei se pot odihni sau reconecta cu natura.
Organizațiile semnalează că zgomotul constant are efecte dăunătoare asupra sănătății fizice și mentale și contribuie la degradarea biodiversității urbane deja vulnerabile.
Ce solicită cetățenii?
În scrisoarea deschisă, grupurile civice propun mai multe măsuri care ar trebui incluse în Planul Urbanistic General (PUG) și în Planul de Acțiune pentru Gestionarea Zgomotului aflat în consultare publică:
- Excluderea activităților comerciale și de divertisment cu sunet amplificat din incinta parcurilor;
- Definirea și protejarea unor zone liniștite în fiecare parc din București;
- Integrarea acestor măsuri într-o planificare urbană coerentă, care pune în centru sănătatea locuitorilor și calitatea spațiului public.
„Solicităm respectarea dreptului cetățenilor la spații verzi de calitate prin desemnarea unor zone liniștite în interiorul tuturor parcurilor și ariilor naturale urbane protejate de pe teritoriul Municipiului București, precum și stabilirea măsurilor necesare atingerii acestui deziderat”, se arată în documentul transmis autorităților.
Probleme ignorate în planificarea actuală
Semnatarii atrag atenția că hărțile strategice de zgomot realizate până acum se concentrează exclusiv pe surse constante – trafic rutier, tramvaie și zgomot industrial – și omit complet poluarea fonică tranzitorie, dar frecventă și intensă. Printre sursele menționate se numără:
- terasele și cluburile cu muzică amplificată din parcuri,
- festivalurile și concertele în aer liber,
- folosirea suflantelor de frunze sau a artificiilor,
- zgomotul de șantier din proiecte de infrastructură majoră precum Magistrala M6 sau reabilitarea rețelei termice.
Un apel pentru un oraș mai sănătos
Organizațiile semnatare cer autorităților ca planificarea urbană și politicile de mediu să trateze spațiile verzi ca infrastructură esențială pentru sănătate și calitatea vieții. În acest sens, redefinirea modului în care sunt utilizate parcurile devine un pas esențial pentru un București mai prietenos cu oamenii și natura.
Informații via Facebook / Platforma de mediu pentru București