Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Zoltán Balázs, OTP Bank: ”Recentele frământări și crize sociale, geopolitice, economice și de mediu urcă politica ESG în lista priorităților”

OTP Bank România își anunță planurile de consolidare a politicilor de sustenabilitate prin implementarea, în acest an, a unui nou cadru strategic menit sa integreze cele mai bune practici de ESG (factori de mediu, sociali şi de guvernanţă) în întreaga organizație, cu scopul final de a sprijini creșterea economică durabilă și de a îmbunătăți calitatea vieții pentru generațiile actuale și viitoare, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Cu o echipă dedicată care supraveghează dezvoltarea și implementarea strategiei ESG, organizația se angajează să investească în resursele necesare pentru atingerea acestui obiectiv, alături de planul de creștere organică prin transformare agilă. Strategia de ESG a OTP Bank se va concentra pe trei piloni principali: produs, planetă, oameni, descriși prin 3 zone de responsabilități:

  • Furnizor responsabil: cu scopul de a finanța tranziția treptată la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și de a oferi o gama de produse sustenabile si opțiuni de finanțare echilibrată. Această direcție strategică nu se referă doar la creșterea portofoliului de credite verzi, ci și la continuarea investițiilor în produse și canale digitale, menținând în același timp serviciile tradiționale disponibile in sucursale pentru categoriile de clienți care nu pot utiliza instrumente digitale avansate.
  • Angajator responsabil: având ca țintă dezvoltarea unor tactici active de management ESG, integrate în modelul de guvernanță și investiția continuă în bunăstarea și dezvoltarea angajaților, în incluziune și diversitate, precum și în implicarea acestora in decizii.
  • Actor social responsabil: prin stabilirea unor obiective de mediu ambițioase, în ceea ce privește ecologia în cadrul organizației si reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de operațiunile proprii. Crearea unui impact social pozitiv, nu numai prin intermediul oferirii de produse și canale responsabile, ci și prin continuarea activităților de CSR si prin proiectul educațional al Fundației OTP Bank România. Astfel, se creează valoare pentru comunitate, cu impact masurabil și aliniat cu obiectivele ONU de dezvoltare durabilă.

“Recentele frământări și crize sociale, geopolitice, economice și de mediu urcă agenda ESG în lista priorităților, integrând respectul pentru planetă și oameni, ca punct central în modelele decizionale și în strategia de afaceri. OTP Bank analizează cu atenție toate implicațiile pentru a construi o strategie ESG corectă și eficientă, în conformitate cu viziunea companiei, concentrată în jurul portofoliului de produse și servicii al băncii.

Atât intern, cât și extern, vom deveni agenti de transformare din punct de vedere al sustenabilității. Oamenii înșiși devin agenti ai transformarii sustenabile.

Pe acest fond, businessul nostru va evolua, și primii pași în această direcție au fost deja făcuți”, a declarat Zoltán Balázs, CRO, Director General Adjunct, leader in transformarea ESG a OTP Bank România.

Concomitent cu propria transformare strategică ESG, OTP Bank România va continua să identifice și să pună în aplicare acțiuni de natură să creeze comunități sustenabile, implicate în progresul economic, social și de mediu (angajați, clienți, parteneri și colaboratori).

Planul de investiții pe termen lung al OTP Bank în digitalizare și în experiența clienților a început în 2019 și va continua prin integrarea pilonilor cheie ai strategiei de ESG.
Modelul de afaceri al OTP Bank reprezintă o abordare agilă, proactivă, modernă și centrată pe client, conform culturii organizaționale a companiei.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă