Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Ce înseamnă GreenCommunity

GreenCommunity este un proiect jurnalistic interactiv și multidisciplinar, axat pe informații, analize, opinii și soluții privind schimbările climatice și importanța tranziției către economia verde. GreenCommunity nu este doar o publicație dedicată conținutului editorial relevant, ci și un vector de educație civică pentru promovarea în mentalul public a noțiunilor de sustenabilitate și durabilitate. Acesta va aduna la un loc oameni, companii, ONG-uri și autorități, pentru a crea o comunitate în jurul sustenabilității, un concept din ce în ce mai prezent în societatea de astăzi.

GreenCommunity este un brand media care își propune să aducă ideea de sustenabilitate în comunitate prin intermediul unei platforme care livrează conținut original pentru informarea și educarea publicului cu privire la soluțiile și modurile prin care acest concept poate deveni un cuvânt cheie în mediul economic și social din România.

GreenCommunity se concentrează pe economie verde, afaceri verzi, soluții la probleme sociale și aduce în fața cititorilor știri, analize, interviuri, opinii și soluții ale specialiștilor. Platforma își propune să fie un liant între mediul de afaceri, autorități și oameni.

Transpunerea în concret a conceptului de sustenabilitate este un deziderat realizat prin informare sinceră, relevantă, într-o formă concentrată și estetică minimalistă.

GreenCommunity își propune o arhitectură editorială în care omul se află în centrul tuturor subiectelor abordate.

Astfel, acest proiect pune sub lumina reflectoarelor povești de impact care pot genera schimbări în percepția colectivă și care pot servi drept exemple de bune practici.

GreenCommunity publică articole educative și explicite despre importanța sustenabilității și studii de caz despre proiecte punctuale susținute de companii, autorități sau societatea civilă și promovează afacerile care își asumă responsabilitatea față de mediu și comunitate. Totodată, GreenCommunity reprezintă o portavoce pentru specialiști, care – prin intermediul unor opinii și interviuri – își pot valorifica expertiza și pot oferi argumente sau soluții în ceea ce privește o serie de probleme și teme de interes pentru viitorul societății.