Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Proiectul liniei de tramvai prin Piața Unirii: Primăria Capitalei și Sectorul 4 vor finanța împreună lucrările. Asocierea intră la vot

Proiectul de conectare a liniilor de tramvai prin Piața Unirii din București urmează să mai facă un pas: Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 4 își doresc să se asocieze pentru finanțarea și realizarea lucrărilor. Proiectul de hotărâre privind asocierea va fi supus la vot în următoarea ședință a Consiliului Local Sector 4.

Deocamdată, nu este precizat cum va fi împărțită contribuția financiară între cele două primării, urmând ca acest aspect să fie stabilit ulterior, de comun acord.

De ce e importantă asocierea cu Sectorul 4

Potrivit referatului de aprobare, coordonarea proiectului tramvaiului cu lucrările de consolidare a planșeului Unirii este esențială. Introducerea noii linii nu poate fi făcută independent de șantierul de consolidare, iar soluțiile tehnice trebuie să fie compatibile pentru a evita suprasolicitarea infrastructurii subterane. În plus, vor fi necesare studii geotehnice și structurale suplimentare, pentru a evalua rezistența planșeului la vibrațiile și sarcinile generate de tramvaie.

Cum ar urma să arate traseul

Traseul propus va conecta zona Bd. Regina Maria – Piața Unirii – Bd. I.C. Brătianu și ar putea fi integrat cu viitorul coridor de mobilitate urbană pe axa nord-sud. Linia ar urma să fie dedicată, separată de traficul auto, cu o nouă stație realizată în scuarul de vis-a-vis de Hanul lui Manuc. De asemenea, este analizată și integrarea cu pasajul pietonal Unirii, pentru un transfer mai facil între tramvai, metrou, autobuze sau troleibuze, se arată în proiectul de hotărâre.

Ce beneficii așteaptă administrația locale

Implementarea proiectului ar presupune reorganizarea circulației, cu reducerea benzilor auto în favoarea transportului public și a pietonilor. Administrația estimează beneficii precum:

  • reducerea timpului de călătorie și creșterea fiabilității transportului public;
  • scăderea poluării prin transferul de la mașini personale la tramvai;
  • crearea unui nod multimodal complet în Piața Unirii;
  • revitalizarea urbană a zonei centrale, care ar putea deveni mai prietenoasă pentru pietoni și turiști.

Care este stadiul proiectului

În luna august, PUZ-ul pentru extinderea liniei de tramvai prin Piața Unirii a fost pus în dezbatere publică. Următorul pas ar fi votarea sa în Consiliul General, urmată de realizarea studiului de fezabilitate. Conform calendarului anunțat anterior, documentațiile ar trebui finalizate până la finalul anului, pentru ca la începutul lui 2026 să poată fi lansată licitația pentru proiectare și execuție.

Consilierul general USR Nicorel Nicorescu spunea la începutul verii că „este obligatoriu să ne coordonăm cu lucrările anunțate de Primăria Sectorului 4 pentru reabilitarea planșeului, astfel încât cele două proiecte să fie finalizate concomitent”.

În paralel, Primăria Capitalei are în plan și alte extinderi de infrastructură de tramvai, în zone precum Băneasa, Șoseaua Chitilei și pe inelul median, între Pantelimon și Progresul.


Citește și: Pas înainte pentru proiectul de extindere a infrastructurii de tramvai prin Piața Unirii: PUZ-ul a intrat în dezbatere publică

Total
0
Shares
Pe aceeași temă