Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

FOTO. Gara din Constanța ar urma să treacă printr-un proces de modernizare

Așa ar urma să arate gara după modernizare. Credit foto: ct100.ro

Gara din Constanța va fi reabilitată, după un proiect ce prevede modernizarea peroanelor și construcția unei noi copertine peste acestea. Licitația pentru proiectare și execuție a lucrărilor va putea fi lansată după ce indicatorii tehnico-economici vor fi aprobați.

Informațiile provin de la Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Constanța și au fost oferite într-un răspuns pentru publicația ct100.ro. 

Potrivit informațiilor prezentate, acum se află la Ministerul Transporturilor, în curs de aprobare, Indicatorii Tehnico-Economici pentru proiectul „Modernizare peroane și copertine în Gara Constanța“. După ce se va încheia această fază, va fi realizată licitația pentru contractarea serviciilor de proiectare și execuție.

„În proiect sunt prevăzute lucrări de demolare a peroanelor și copertinelor existente, construcția unei noi copertine, tip cupolă cu suprafața de 6.090 mp precum și realizarea unor noi peroane de tip înalt pentru a permite accesul facil al călătorilor la urcarea/coborârea din vagoane.”, a precizat directorul SRCF Constanța, Dorin Maer, pentru ct100.ro.

Peroanele și noua copertină ce ar urma să fie realizate la gara din Constanța. Credit foto: ct100.ro

Realizarea acestei investiții are ca scop atingerea următoarelor obiective:

  • Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, conform noilor reglementări apărute la nivel național și european;
  • Asigurarea unui confort corespunzător persoanelor din stație prin repararea copertinelor;
  • Asigurarea unui acces in deplină siguranță a călătorilor și eliminarea oricăror pericole de producere a accidentelor;
  • Asigurarea necesităților pentru apa potabila a călătorilor;
  • Eliminarea pericolelor din zona pasajului pietonal din cauza lipsei iluminatului public, acumulării apei pluviale  și stării necorespunzătoare a acestuia;
  • Asigurarea unui iluminat corespunzător pe peroane;
  • Asigurarea unei comunicări corespunzătoare a informațiilor;
  • Asigurarea unei supravegheri video a stației;
  • Asigurarea unui mobilier urban corespunzător călătorilor;
  • Realizarea unei rețele de scurgere a apei pluviale funcționale care să elimine într-o durată de timp rezonabilă cantitățile de apă pluvială.
Total
0
Shares
Pe aceeași temă