Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Cum putem dezvolta agricultura sustenabilă în România și ce oportunități de finanțare au fermierii pentru implementarea soluțiilor reale la problemele climatice actuale

ProCredit Bank a organizat cu succes prima ediție a conferinței “Sustenagora: Agricultura Sustenabilă”, care a reunit peste 50 de fermieri interesați de metode și practici de agricultură sustenabilă. Evenimentul a avut loc în sud-estul țării, în județul Constanța, regiune care se confruntă cu un nivel de umiditate scăzut al solului, lipsa precipitațiilor având un impact negativ considerabil asupra recoltelor din ultimii ani, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Obiectivul conferinței a fost de a stimula colaborarea și schimbul de experiență dintre participanți, încurajând astfel implementarea soluțiilor reale la problemele climatice actuale. Printre speakerii evenimentului s-au numărat experți și consultanți în agricultură integrată durabilă, precum Patrick Valmary, un pionier în domeniu, cu o experiență de 30 de ani în sectorul agricol din România și Franța, și Cristiana Necula, inginer agronom care practică principiile sustenabilității în propria fermă.

Sustenagora: Agricultură sustenabilă, oportunități pentru fermierii români

Primul panel a servit drept introducere în subiectul agriculturii sustenabile, aducând în centrul atenției contextul actual și oportunitățile prezente în acest sector. Cel de-al doilea panel s-a concentrat pe discuții practice pe subiectul tehnologiei agricole pentru ferme sustenabile. Ambele sesiuni au încurajat dialogul deschis și întrebările din partea publicului, oferind astfel experiența unui forum real, în care sunt urmărite aspecte precum comunicarea și identificarea soluțiilor potrivite pentru fiecare fermă.

În calitatea sa de organizator, ProCredit Bank s-a concentrat, în primul rând, pe a aduce valoare comunității sale de clienți și colaboratori prin prisma informațiilor utile și a facilitării schimbului de experiențe practice.

“ProCredit Bank, în calitatea sa de finanțator, își asumă un angajament ferm în dezvoltarea agriculturii sustenabile în România, conștientizând impactul sectorului agricol, atât pentru economie cât și pentru mediu. De peste 20 de ani oferim finanțare și soluții financiare adaptate nevoilor specifice ale acestui sector crucial și ne implicăm activ în înțelegerea fiecărei provocări pe care o au agricultorii. Cu un portofoliu reprezentativ dedicat sectorului agricol, ProCredit Bank își asumă o responsabilitate semnificativă în susținerea comunităților agricole și a fermierilor.” a afirmat Valentina Neagoe, Șef Departament Clienți Persoane Juridice ProCredit Bank România.

ProCredit Bank, promotor al agriculturii sustenabile

ProCredit Bank depune eforturi susținute pentru a ridica nivelul de conștientizare în ceea ce privește schimbările climatice și efectele activităților economice asupra mediului. Alexandra Floricică, Șef Departament Energie Verde ProCredit Bank România, a menționat: „Într-un context al schimbărilor climatice tot mai pronunțate, în care România a suferit pierderi monetare în valoare de aproximativ 14 miliarde de euro între 1980-2020, sectorul agricol devine critic pentru a asigura stabilitatea economică și a satisface nevoile alimentare ale populației. Este important să adoptăm și să promovăm practici de agricultură sustenabilă, care nu doar mențin echilibrul ecosistemelor, ci contribuie și la reducerea emisiilor de carbon și la adaptarea condițiilor climatice. Sustenagora: Agricultură Sustenabilă reprezintă un forum pentru fermieri și experți în agricultură, în cadrul căruia ne propunem să discutăm și să învățăm despre cele mai bune practici și inovații, aplicabile în funcție de fiecare regiune a țării”.

După succesul conferinței din Constanța, “Sustenagora: Agricultura Sustenabilă” revine cu cea de-a doua ediție, dedicată fermierilor din vestul țării, de această dată. La fel ca la prima ediție, participanții vor fi fermieri și colaboratori din comunitatea ProCredit Bank. Seria de conferințe este menită să aducă participanților un beneficiu adițional în cadrul colaborării cu ProCredit Bank, într-un cerc restrâns ce permite un dialog deschis.

Despre ProCredit Bank

ProCredit Bank România este parte a Grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care constă din bănci comerciale pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Pe lângă concentrarea operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania.

Acțiunile societății sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard la Bursa de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), KfW, societatea olandeză DOEN Participaties BV și, recent, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă