Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Calea Victoriei revine la viață: „Străzi Deschise – București” animă din nou centrul orașului, pe 10 și 11 mai. Ce evenimente vor avea loc?

După o pauză de două weekenduri, proiectul „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” revine pe Calea Victoriei, care devine din nou pietonală și se transformă într-o scenă culturală în aer liber, între 10 și 11 mai. Locuitorii Capitalei sunt invitați la expoziții de mașini românești, concerte, ateliere creative și spectacole pentru toate vârstele, într-un weekend în care orașul devine spațiu de joacă, creație și comunitate.

Ce evenimente vor avea loc pe Calea Victoriei în acest weekend:

Mașini de colecție și ateliere creative în Piața Revoluției

Sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 14:00, publicul este invitat la expoziția „Fabricat în România”, organizată de Asociația Retromobil Club România – o selecție spectaculoasă de autovehicule civile produse între 1957 și 1990, care aduc în prim-plan rafinamentul și inventivitatea industriei auto românești.

Festivalul Luminilor: orașul prinde contur în lumina lampioanelor pedestre

Tot sâmbătă, între orele 17:00 și 21:00, traseul pietonal se luminează între Muzeul Național de Artă al României și Cercul Militar Național, unde Organizația Națională Cercetașii României organizează Festivalul Luminilor. Bordurile bulevardului vor fi luminate de sute de lampioane pedestre, într-un traseu simbolic al descoperirii și creativității. Publicul de toate vârstele este invitat să participe la ateliere educative și creative în aer liber, într-o atmosferă prietenoasă și participativă.

Magie urbană, ateliere și teatru de animație

Duminică, 11 mai, magia și teatrul iau locul traficului. De la ora 18:00, spectacolul de magie „MAGITOT sunt eu”, al Teatrului Dramaturgilor Români – un show cu umor și iluzie pe gustul întregii familii – are loc pe trotuarul de la Muzeul Național de Artă al României. În paralel, în zona Bisericii Kretzulescu, publicul este așteptat la un spectacol vizual aparte: „Freestyle Puppetry”, producție a Teatrului de Animație Țăndărică, care reinterpretează teatrul de păpuși într-o cheie contemporană și interactivă. Între 17:00 și 19:00, copiii sunt invitați la două ateliere creative: un atelier de primăvară coordonat de artista Camelia Andriță și un atelier de origami susținut de Ștefan Hotnog.

Final de seară în acorduri live

Weekendul se încheie într-o notă rafinată, cu concertul Irinei Sârbu programat duminică, 11 mai, de la ora 18:00, pe esplanada Cercului Militar Național. Artista aduce în prim-plan un repertoriu cald și eclectic, perfect pentru finalul unei zile petrecute în oraș.

Artă, patrimoniu și creație contemporană

Programul evenimentului este completat de expozițiile tematice permanente găzduite în grădina și interiorul Casei Filipescu-Cesianu, oferite de Muzeul Municipiului București: de la fragmente vizuale din istoria recentă în „Jurnal de viață. Tinere Talente 2025” până la incursiuni antropologice prin „Muzeul Vârstelor” sau evocări ale frescelor Mănăstirii Văcărești, dispărute acum patru decenii.

Programul complet al weekendului poate fi consultat pe arcub.ro.

Restricții rutiere

  • Sâmbătă, 10 mai: Calea Victoriei devine pietonală între orele 10:00–22:00
  • Duminică, 11 mai: program pietonal între 14:00–22:00
  • Porțiunea închisă: între Bd. Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, fără blocarea intersecțiilor mari
  • Noaptea (sâmbătă spre duminică): traficul auto revine temporar între orele 23:00 și 09:00
  • Pistele de biciclete rămân închise în weekend pe segmentul pietonal

FOTO. ”Străzi deschise”, varianta canadiană. Montréal transformă în pietonale 11 artere comerciale pe timpul întregii veri. Care sunt avantajele proiectului?

Total
0
Shares
Pe aceeași temă