Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) a prezentat, în premieră, pe pagina de Facebook a instituției (AICI), o analiză privind determinarea analitică a consumului de carburant și de emisii poluante pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi din administrația CNAIR. Metodologia de calcul are la bază Metodologia oficială utilizată la nivelul Uniunii Europene- EMEP / EEA- air pollutant emission inventory guidebook 2019 inclusiv Highway Capacity Manual – 2010, JASPERS Appraisal Guidance (Transport), și TAG (Transport Analisys Guidance), date INSSE/ DRPCIV.
”O dată cu actualizarea modelului de transport, CESTRIN a trecut la o nouă etapă. Este vorba despre posibilitatea de a estima într-un mod real consumul de carburant la nivelul rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, inclusiv emisiile generate de traficul rutier. Se ajunge astfel la o etapa nouă, etapa în care managementul decarbonizării devine posibil, inclusiv cu analiza și emiterea unor scenarii de perspectiva, pe termen scurt, mediu sau lung. Este poate pentru prima oara când, la nivel de rețea de drumuri naționale, putem lua la cunoștință pe de o parte, și de a cuantifica pe de alta parte, ce înseamnă transportul rutier relativ la amprenta de carbon și de poluare în sine”, notează specialiștii CESTRIN.
Harta zonelor de drumuri naționale cu cele mai mari emisii poluante
Anul de bază și de analiză este anul 2019. De la nivelul anului de bază se pot realiza scenarii la practic orice orizont de timp, inclusiv cu luarea în considerare a investițiilor de perspectivă. CESTRIN a atașat acestei informări inclusiv o hartă care ilustrează zonele de drumuri naționale cu cele mai mari emisii poluante. În cadrul harții se pot identifica sectoarele de drumuri cu cele mai mari emisii poluante.
”Suntem prima instituție din România care vine și prezintă cu acuratețe astfel de date la nivelul rețelei de drumuri naționale. Valorile prezentate sunt rezultatul unui volum imens de calcule, calcule care s-au întins pe o perioada îndelungată de timp, și da, sunt cu adevărat covârșitoare. Există acum practic baza susținerii tehnice a multe proiecte din PNRR, proiecte axate pe decarbonizare. Și nu ne oprim aici!, deoarece considerăm că abordarea problemelor privind schimbările climatice trebuie sa pornească de la a cuantifica măsura răului pe care îl producem planetei noastre”, subliniază specialiștii CESTRIN.
Cât carburant consumă mașinile care circulă pe drumurile României
Consumul de carburant, motorină și benzină, la nivelul unei zile, pe întreaga rețea de drumuri naționale din administrația CNAIR inclusiv autostrăzile, este de aproximativ 15.14 milioane litri. Consumul de carburant, motorină și benzină, la nivelul unui an, pe întreaga rețea de drumuri naționale din administrația CNAIR inclusiv autostrăzile, este de aproximativ 5,53 miliarde litri. Tot acest consum de carburant se transformă în diverse tipuri de emisii poluante. CESTRIN spune că va reveni cu date și la nivel de tip de emisii poluante rezultate din arderea combustibilului.
Datele CESTRIN arată că 89,6 % din consumul de carburant total anual/mediu zilnic se realizează pe rețeaua de drumuri naționale, fără autostrăzi. Doar 10.4% din consumul de carburant total anual/mediu zilnic este aferent autostrăzilor. Toate datele privind consumul sunt corelate inclusiv nivelul de serviciu al drumului sub aspect de capacitate de circulație (de exemplu: se ține cont de faptul că pe un drum aglomerat există o viteză de deplasare mai mic și un consum mai mare).
- Consum zilnic de motorină pe rețeaua de drumuri naționale (inclusiv autostrăzi) – aprox 11.94 milioane litri
- Consum anual de motorină pe rețeaua de drumuri naționale (inclusiv autostrăzi) – aprox 4.36 miliarde litri – (78.87 % din totalul de combustibil consumat anual)
- Consum zilnic de benzină pe rețeaua de drumuri naționale (inclusiv autostrăzi) – aprox 3.2 milioane litri
- Consum anual de benzină pe rețeaua de drumuri naționale (inclusiv autostrăzi) – aprox 1.17 miliarde litri – (21.12 % din totalul de combustibil consumat anual)
- Consum zilnic de motorină pe rețeaua de drumuri naționale fără autostrăzi – aprox 10.69 milioane litri
- Consum anual de motorină pe rețeaua de drumuri naționale fără autostrăzi – aprox 3.90 miliarde litri
- Consum zilnic de benzină pe rețeaua de drumuri naționale fără autostrăzi – aprox 2.88 milioane litri
- Consum anual de benzină pe rețeaua de drumuri naționale fără autostrăzi – aprox 1.05 miliarde litri
- Consum zilnic de motorină pe rețeaua de autostrăzi – aprox 1.254 milioane litri
- Consum anual de motorină pe rețeaua de autostrăzi – aprox 457 milioane litri
- Consum zilnic de benzină pe rețeaua de autostrăzi – aprox 0.32 milioane litri
- Consum anual de benzină pe rețeaua de autostrăzi – aprox 117 milioane litri
Credit foto: Mircea Moira / Shutterstock.com