Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a participat miercuri, 9 august, la Conferinţa regională “Reciclăm în România”, desfăşurată la Ploieşti, potrivit unei declarații de presă transmise prin intermediul paginii de Facebook a Ministerului Mediului.
“Împreună cu colegii mei am participat la Conferinţa Reciclăm în România, în cadrul unui program amplu de conștientizare pe care Ministerul Mediului îl desfășoară în această perioadă, un program în valoare de 10 milioane de lei, finanțat prin Fondul de Mediu, prin care încercăm să ne adresăm și acestei componente de informare, de conștientizare. […] Mare parte dintre români – 90%, în baza unor cercetări sociologice pe care le avem – consideră că o mai bună informare ar ajuta și modul în care ei colectează selectiv deșeurile. Ar putea să-i facă să înțeleagă mai bine ce tip de deșeu trebuie pus în fiecare recipient”, a declarat ministrul Mediului.
Finanțare de 1,2 miliarde de euro, prin intermediul PNRR, alocată sistemului de management al deșeurilor din România
În contextul evenimentului care a avut loc în județul Prahova, Mircea Fechet a anunțat că o finanțare în valoare de 1,2 miliarde de euro prin PNRR va fi alocată sistemului de management al deșeurilor din România.
“Mare parte a banilor de care România beneficiază au venit fie prin Programul Operațional Mediu, fie prin Programul Operațional Infrastructură Mare, program care se va termina la 31 decembrie anul acesta […]. Ne așteaptă un nou program operațional, se numește Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, asta dacă ne referim strict la banii europeni”, a comunicat ministrul Mediului, în cadrul declarației de presă.
“În ceea ce privește sursa de finanțare legată de PNRR, investim în sistemul de management al deșeurilor din România peste 1,2 miliarde de euro. Vorbim aici de centre de colectare cu aport voluntar […], dar discutăm și despre sute de milioane de euro investiți în insule digitale de colectare a deșeurilor”, a mai transmis Mircea Fechet.
Ministrul Mediului a înștiințat că insulele digitale vor permite o urmărire mult mai atentă a traseului deșeurilor reciclabile.
“Sunt niște sisteme inteligente, digitalizate, prin care cetățeanul nu doar că va colecta selectiv gunoiul, dar fiecare cetățean va fi identificat în baza unei cartele de acces și atunci când va depozita cantități mai mari sau mai mici de reciclabil, va putea să existe o trasabilitate a acelor deșeuri și identificarea până la nivel de persoană fizică a beneficiarului”, a explicat oficialul.
În 2035, România va trebui să devieze de la depozitare mai mult de 90% din cantitatea de deșeuri generată
În cadrul aceleiași declarații, ministrul Fechet a precizat că este important să fie atinse obiectivele pe termen lung cu privire la problemele de mediu. În acest sens, a fost adusă în discuție problema depozitării deșeurilor.
“În 2035, spre exemplu, întreaga Românie va trebui să devieze de la depozitare mai mult de 90% din cantitatea de deșeuri generată. Dacă facem acest calcul la 6.000.000 de tone, cât generează cetățenii români în fiecare an, o să avem niște cifre care ne vor responsabiliza cu siguranță”, este de părere ministrul.
via Facebook / Ministerul Mediului – România
Credit foto: Facebook / Mircea Fechet