Reprezentanța Comisiei Europene în România și EFdeN au organizat la finalul săptămânii trecute, Ziua Noului Bauhaus European (NEB) în „Orașului viitorului” – orașul sustenabil, gândit și realizat de tineri în spiritul NEB. Evenimentul, care a adus împreună administrația locală, experți Bauhaus la nivel european, dar și reprezentanți ai companiilor și ai mediului ONG din România, și-a propus să dezbată implementarea celor trei valori fundamentale ale curentului Noul Bauhaus European (NEB) și modul în care le putem îmbina pe viitor pentru a crea un spațiu de locuit sustenabil și de calitate.
„Noul Bauhaus European este despre creativitate, sustenabilitate și comunitate, iar prin evenimentul de astăzi ne dorim să punem aceste teme pe agenda publică și să asigurăm platformele necesare pentru a consolida această comunitate interesată și dedicată temei sustenabilității, atât din București cât și din întreaga țară. Ne-am propus să aducem împreună pe cei dornici să imagineze și să genereze noi scenarii și moduri de a trăi și de a locui împreună. Am început să facem asta alături de partenerii noștri de astăzi, EFdeN, dar și de The Institute, partenerii cu care am dat startul promovării NEB în România”, a declarat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
În cadrul evenimentului organizat în mijlocul Bucureștiului, la EFdeN Sustainable City, au participat la dezbateri și Simeona Manova, membru în cabinetul comisarului Elisa Ferreira, responsabilă pentru coeziune și reforme, dar și Michela Magas, consilier pentru inovare al Comisiei Europene și al G7, ambasador al comunității Bauhaus, membru al NEB High Level Roundtable.
Președintele EFdeN, Claudiu Butacu, a moderat panelul de discuții și a evidențiat importanța procesului de învățare. ”Cred că e normal să avem și eșecuri uneori, realist vorbind, noi ne formăm printr-un proces de <>. Greșim de foarte multe ori pentru a ne atinge obiectivele”, a precizat acesta. La dialog au mai participat Ilinka Kajgana, Chief Risk Officer (BCR), Roxana Proca – punct de contact național The Institute, Tudor Rosca, City Manager Sector 1.
Evenimentul a stat sub semnul Noul Bauhaus European – „Noul Val al Renovarii”, iar regenerarea urbană a fost tema principală a dezbaterii. Participanții au oferit cateva exemple de bune practici. Acestea sunt utile administrațiilor locale în efortul de implementare a unor proiecte sustenabile, în beneficiul comunităților. Importante sunt şi parteneriatele de tip public-privat care joacă un rol esențial în dezvoltarea acestui tip de proiecte.
Programul a cuprins și un moment artistic realizat de Cuibul Artiștilor în spiritul Noului Bauhaus European și un atelier de lucru pentru copii dedicat reciclării plasticului. Noul Bauhaus European este un proiect ce vizează crearea unui spațiu european al designului și al arhitecturii funcționale care să contribuie în egală măsură la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Pactul Ecologic European. Sunt propuse o serie de măsuri concrete pentru crearea unor spații estetice, funcționale și adaptate vieții de zi cu zi, menite să faciliteze tranziția ecologică și să contribuie la combaterea schimbărilor climatice. Această inițiativă reprezintă o abordare practică destinată creării unor oportunități durabile și incluzive pentru toți cetățenii europeni.