Credit foto: Facebook / TPBI
Primăria Municipiului București organizează o licitație pentru achiziția a încă 22 de troleibuze moderne din gama de 12 metri, cu autonomie. Valoarea totală estimată este de 71.500.000 de lei.
Banii pentru aceste noi troleibuze reprezintă o finanțare nerambursabilă obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (contractul de finanțare poate fi consultat aici).
Potrivit descrierii anunțului postat în SEAP, obiectul contractului de achiziție publică este: “Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziția unui număr de 22 troleibuze din gama de 12 m cu autonomie de minim 20 km”, necesare îmbunătățirii transportului public de calatori in Municipiul București și crearea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, proiectat să promoveze dezvoltarea economică şi teritorială inclusiv din punct de vedere social și să asigure o calitate ridicată a vieții, prin conservarea mediului înconjurător si a eco sistemului uman, conform specificațiilor din caietul de sarcini.
Durata contractului – Furnizorul se obligă să livreze produsele conform graficului de livrare, în termen de maxim 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului, la care se adaugă durata perioadei de garanție full warranty din oferta declarată câștigătoare, de minim 60 luni.
Cel mai important criteriu pentru atribuirea contractului este prețul ofertei (contează în pondere de 40%), apoi garanția (contează în pondere de 20%), eficiența energetică (contează în pondere de 15%), capacitatea de transport – minim 85 de călători (contează în pondere de 15%) și capabilitatea de livrare – redimensionarea graficului astfel încât troleibuzele să fie livrate mai repede de 12 luni (contează în pondere de 10%).
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 10 martie.
Primăria Capitalei a mai achiziționat o serie de 100 noi troleibuze cu autonomie. Primele astfel de unități au intrat în circulație exact acum un an de zile – în luna februarie a anului 2024, iar ultimele – în luna octombrie.