În multe școli din România, lecțiile despre schimbări climatice, reciclare sau energie verde rămân încă abstracte și rupte de realitatea de zi cu zi a elevilor. Se vorbește despre sustenabilitate în teorie, dar mai rar despre cum arată ea în propriul cartier, în locuințele oamenilor, în comunitățile locale sau chiar în viața de zi cu zi a elevilor.
În acest context, organizația EFdeN lansează a doua etapă a proiectului educațional „SustenAbilitate 2.0”, prin care aproximativ 1.000 de profesori din 20 de județe vor fi pregătiți să predea sustenabilitatea prin metode aplicate și interactive.
Programul se desfășoară în perioada mai – iulie 2026 și succede un proiect-pilot derulat anul trecut la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, unde a fost testat curriculumul pentru noul opțional de sustenabilitate, aflat acum în proces de avizare la Ministerul Educației.
Prima formare a avut loc într-o școală nZEB din Sectorul 6
Prima sesiune de formare a avut loc pe 23 mai, la Școala Gimnazială nr. 193 „Orizont” din Sectorul 6, într-o clădire construită după standarde nZEB (near Zero Energy Building), dotată cu panouri fotovoltaice și sisteme de recuperare a căldurii.
Profesorii participanți sunt pregătiți să folosească metoda Project-Based Learning, prin care elevii învață prin proiecte concrete și situații reale, nu doar prin memorarea unor definiții.
Programul este realizat în parteneriat cu PRO TV.

EFdeN: elevii înțeleg mai bine când pot experimenta și cerceta
„În multe școli, sustenabilitatea rămâne un subiect teoretic, fără legătură directă cu realitatea elevilor. Prin SustenAbilitate 2.0, ne dorim ca profesorii să aibă instrumentele necesare ca să transforme aceste teme în experiențe de învățare relevante, cu care elevii să se poată conecta. Am văzut anul trecut, cu elevii de la liceul Gheorghe Lazăr din București, că aceștia înțeleg concepte complexe atunci când simt că au libertatea să experimenteze, să cerceteze să învețe cât mai aplicat. Îi motivează și conectează într-un mod revitalizant”, spune Corina Fugaru, directoare Programe Educaționale EFdeN.
Profesorii participanți vor primi:
- curriculumul complet;
- resurse educaționale;
- suport metodologic pentru activitatea la clasă.
Ulterior, elevii vor dezvolta proiecte inspirate din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU și vor aborda teme precum:
- consumul responsabil;
- economia circulară;
- tehnologiile verzi;
- impactul schimbărilor climatice asupra comunităților.
România are nevoie nu doar de conținut nou, ci și de metode noi de predare
Inițiatorii proiectului spun că programul vine într-un moment dificil pentru sistemul educațional românesc, care caută nu doar conținut nou, ci și metode noi de predare.
Potrivit raportului OECD PISA 2022, între 41% și 48% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la citire, matematică și științe. În același timp, raportul Education and Training Monitor 2024 al Comisiei Europene arată că România rămâne sub media europeană la competențele digitale de bază.
„Credem în puterea educației de a schimba comunități și alegem să ne implicăm în proiecte care produc un impact real. În ultimii ani, am găsit în EFdeN un partener cu care împărtășim aceeași viziune: aceea de a susține tinerii, inovația și ideile care pot construi un viitor mai bun. Ne bucurăm să fim alături de echipa EFdeN și de inițiativele lor educaționale, care au demonstrat deja că pot genera rezultate relevante”, a declarat Cornelia Pițigoi, Head of Corporate Communications PRO TV.
Adolescenții sunt deja preocupați de climă și mediu
Potrivit datelor citate de EFdeN:
- 88% dintre tineri consideră că schimbările climatice le afectează direct viața;
- 80% spun că sunt îngrijorați de impactul acestora, conform UNICEF;
- 76% dintre tinerii români susțin măsuri mai stricte pentru combaterea schimbărilor climatice, potrivit unui studiu al Băncii Europene de Investiții.
Cu toate acestea, în multe școli, discuțiile despre climă și sustenabilitate rămân limitate la teorie.
Formările vor ajunge în 20 de județe
Cursurile organizate de EFdeN sunt gratuite și au loc fizic, pe parcursul unei zile. Primele județe anunțate sunt:
- București;
- Ilfov;
- Argeș;
- Bacău;
- Iași;
- Teleorman;
- Sibiu;
- Dolj;
- Brașov;
- Mehedinți;
- Buzău.
Organizatorii spun că proiectul poate fi extins și în alte județe interesate. Dacă doriți să aduceți programul de formare în județul dumneavostră, EFdeN invită oamenii interesați să acceseze acest link.