Ordinul de ministru privind aprobarea Planului de management al Parcului Natural Văcărești din București a intrat în dezbatere publică, se arată într-un comunicat de presă remis de către Ministerul Mediului.
„Am lansat în consultare publică Ordinul privind aprobarea Planului de management al Parcului Natural Văcărești din București, primul și cel mai mare parc natural urban din țară, inclus în urmă cu nouă ani în lista ariilor naturale protejate.
Noua strategie va ghida administrația Parcului Văcărești în conservarea sau îmbunătățirea stării de conservare a speciilor și habitatelor de pe întreaga suprafață de 183 ha.
În plus față de protejarea mediului natural și a biodiversității, Planul pentru Delta Văcărești are în vedere obiective și măsuri care vizează asigurarea unui management eficient al ariei protejate, cu evaluări periodice în funcție de indicatori clari.
De asemenea, intenționăm să creștem atractivitatea zonei și să suplimentăm numărul activităților de conștientizare, informare și educație ecologică, proiecte care să aducă împreună iubitorii de natură”, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet.
Planul de management vizează:
- Creșterea atractivității zonei, prin promovarea valorilor naturale și peisagistice ale zonei;
- Creșterea nivelului de acceptare a ariei protejate și obținerea sprijinului factorilor interesați în vederea realizării obiectivelor de conservare, prin activități de conștientizare, informare şi educație ecologică în colaborare cu comunitatea locală și alți factori interesați;
- Asigurarea unui management eficient şi adaptabil al ariei protejate, prin susținerea şi dezvoltarea unei structuri funcționale de management și analiza şi evaluarea periodică a acțiunilor şi indicatorilor cheie în vederea adaptării planului de acțiune.
- Planul de acțiune pentru atingerea obiectivelor de conservare și de management stabilite.
Parcul Natural Văcărești este o arie naturală protejată de interes național, corespunzătoare categoriei V a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, care are ca scop protecția și conservarea ansamblului peisagistic și a biodiversității, oferind posibilitatea desfășurării, pe teritoriul său a activităților educative, recreative, turistice și de cercetare științifică.
Planul de management constituie strategia de administrare a ariei naturale protejate, care ghidează administratorul ariei spre asigurarea unei stări de conservare favorabilă a valorilor naturale și peisagistice, prin conservarea comunităților naturale mozaicate și a proceselor naturale dinamice, în vederea susținerii serviciilor ecosistemice oferite comunității urbane.
Prin planul de management se stabilesc obiectivele și măsurile de conservare pentru speciile și habitatele prezente pe suprafața parcului astfel încât acestea să contribuie la reducerea presiunilor și amenințărilor identificate și la asigurarea menținerii sau îmbunătățirii stării de conservare a acestora, după caz.