Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

La Brașov se va construi prima grădiniță prietenoasă cu mediul, dotată cu o sală de salinoterapie

Prin intermediul unui comunicat recent, Primăria Brașov a anunțat câștigătorul licitației pentru proiectarea și executarea lucrărilor de construcție a primei grădinițe ,,verzi” din oraș. Aceasta va fi construită în cartierul Noua, pe strada Nucului, și va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit, într-o clădire cu 3 niveluri.

Conform sursei citate, noua grădiniță va oferi cele mai moderne condiții pentru copiii din cartier, inclusiv, în premieră pentru o grădiniță publică din Brașov, o sală de salinoterapie

Grădinița va fi prevăzută cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare, dar și recuperatoare de căldură

Unul dintre atuurile viitoarei unități de învățământ îl reprezintă folosirea soluțiilor ecologice prin care grădinița își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică, noua clădire fiind prevăzută din construcție cu pompe de căldurăpanouri fotovoltaice și solare și recuperatoare de căldură.

În urma realizării construcției nou propuse vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă, atât la parter cât și la etaj, dispuse cu câte un grup sanitar la fiecare grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri și terasă exterioară.

Sursă foto: Primăria Municipiului Brașov

După cum informează municipalitatea Brașov, pentru asigurarea nevoii de energie necesare funcționării acestei grădinițe, clădirea va avea următoarele dotări:

  • pompe de căldură de tip aer-apă și un cazan mural, pentru prepararea agentului termic;
  • panouri solare, care vor fi utilizate în procesul de prepare a apei calde menajere necesare grădiniței;
  • panouri fotovoltaice ce vor asigura energia necesară consumatorilor electrici și, separat, pentru funcționarea pompelor de căldură;
  • recuperatoare de căldură în vederea eliminării aerului viciat din încăpere cu aport permanent de aer proaspăt din exterior.

Alte dotări:

  • loc de joacă exterior, plantații de arbori/arbuști și gazonări;
  • amenajarea unei parcări exterioare pentru părinți și a unei parcări interioare pentru personal;
  • sistem de supraveghere video și antiefracție;
  • platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor;
  • două lifturi pentru transportul materialelor;
  • sistem de degivrare acces principal;
  • instalație de iluminat pe timp de noapte.
Sursă foto: Primăria Municipiului Brașov

Valoarea lucrărilor de proiectare și construire: 19.533.000 lei (fără TVA)

Conform caietului de sarcini, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 4 luni, iar execuția lucrărilor de 12 luni. Valoarea lucrărilor de proiectare și construire a acestei grădinițe este de 19.533.000,00 lei (fără TVA).

Brașovul are cel mai ambițios program dedicat învățământului preșcolar din ultimii 30 de ani, astfel încât cei mici să meargă la creșă și grădiniță în cartierele în care locuiesc. Astfel, în următorii ani vom avea 8 grădinițe și 5 creșe noi, construite în toate cartierele unde există o astfel de cerere”, a transmis primarul Allen Coliban, potrivit sursei citate.

Grădinița din Noua este un model pentru ceea ce ne propunem să fie nivelul infrastructurii pe care îl asigurăm micilor brașoveni. […] Construim viitorul copiilor noștri prin cea mai bună infrastructură educațională, folosind soluții prietenoase cu mediul”, a mai precizat edilul. 

via Primăria Municipiului Brașov

Total
0
Shares
Pe aceeași temă