Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Proiectul Sistemului de Semaforizare Inteligentă din București intră în linie dreaptă. Nicușor Dan anunță că va fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

Luni, 15 ianuarie, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că, după un an de blocaje, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dat câștig de cauză Primăriei Capitalei în procedura de achiziție a studiului de fezabilitate pentru Sistemului de Semaforizare Inteligentă din Capitală (BTMS). Astfel, contractul va fi semnat în perioada următoare.

Edilul înștiințează că modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă din București va fi implementată în patru etape, iar proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și alte surse de finanțare nerambursabilă.

Semafoare inteligente la pachet cu 220 de noi stații de încărcare, în prima etapă

“Prima etapă presupune modernizarea și reconfigurarea a 85 de intersecții, aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieșirile importante din oraș cu zona centrală: Șoseaua Colentina, Șoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu Maniu, Șoseaua București – Târgoviște, Șoseaua Berceni. Această etapă include și amplasarea în Capitală a 220 de stații de încărcare mașini electrice”, a explicat Nicușor Dan, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook. 

“Prin etapa a doua se urmărește creșterea capacității centrului de trafic actual, iar a treia etapă presupune modernizarea a aproximativ 185 de intersecții existente, incluse în sistemul actual BTMS, dar aflate în diverse stadii (fără conexiune prin fibră optică, bucle inductive nefuncționale etc.). Se au în vedere noi soluții de detecție a vehiculelor (camere video, senzori magnetici etc.)”, a mai comunicat primarul Bucureștiului. 

Mai mult, potrivit sursei citate, în etapa a patra a proiectului se include reabilitarea/modernizarea a 194 de intersecții semaforizate existente și integrarea acestora în sistemul BTMS existent. De asemenea, se adaugă în sistem un număr de 80 de intersecții sau treceri de pietoni care nu sunt semaforizate în prezent.

via Nicușor Dan / Facebook

Credit foto: Nicușor Dan / Facebook
Total
0
Shares
Pe aceeași temă