Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Vânzările de mașini electrice noi din UE, creșteri de peste 70% în luna mai. Cum arată piața auto după primele 5 luni ale anului? 

În mai 2023, în Uniunea Europeană (UE), înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 18,5% față de aceeași lună din anul precedent, ajungând la aproape 1 milion de unități, informează cel mai recent raport prezentat de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA). Potrivit sursei citate, aceasta este a zecea lună consecutivă de creștere a pieței auto. 

Luna trecută, primele trei țări din UE cu cele mai multe autovehicule noi înmatriculate au fost:

  • Germania (246.966 unități, cu 19,2% mai multe decât în mai 2022);
  • Italia (149.373 unități, +23,1%);
  • Franța (145.536 unități, +14,8%).

În ceea ce privește perioada ianuarie – mai 2023, primele trei țări din UE cu cele mai multe mașini noi înmatriculate au fost aceleași:

  • Germania (1.116.731 unități, cu 10,2% mai multe decât în aceeași perioada din 2022);
  • Italia (702.263 unități, +26,1%);
  • Franța (698.929 unități, +16,3%).

Motorizările pe benzină domină piața auto / Mașinile “verzi”, creșteri de vânzări

În luna mai, în UE, cele mai bine vândute motorizări au fost cele pe benzină, marcând o cotă de piață de 36,5%. Din ianuarie până în mai, peste 1,6 milioane de mașini pe benzină au fost vândute în blocul comunitar, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă din 2022.

A doua cea mai populară alegere pentru șoferi, în luna mai, a fost reprezentată de mașinile hybrid (HEV), care au constituit un sfert din piață (25%). Acest rezultat, comunică ACEA, a fost determinat în mare parte de creșterea vânzărilor pe cele mai mari patru piețe ale UE: Germania (+54,5%), Italia (+27,2%), Franța (+22,1%) și Spania(+10,3%).

Cumulat, în perioada ianuarie – mai, au fost înmatriculate peste 1,1 milioane de vehicule hybrid noi, cu 27,1% mai multe decât în perioada similară din anul anterior.

În schimb, piața auto diesel din UE a scăzut cu 2,9% luna trecută, în ciuda performanțelor bune pe două dintre cele mai mari piețe ale blocului: Italia (+24,3%) și Germania (+3,6%). Mașinile diesel reprezintă 14,3% din cota de piață, cu 133.867 unități vândute în luna mai. În primele cinci luni ale anului, au fost vândute 647.773 vehicule echipate cu motorizările diesel, în scădere minoră, de 0,1%, față de același interval de timp din 2022.  

Înmatriculările de mașini full electrice au crescut cu 70,9%

Raportul ACEA arată că, luna trecută, înmatriculările de mașini noi cu motorizare full electrică (BEV) au crescut cu 70,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind vândute 129.847 unități – echivalent cu o cotă de piață de 13,8%.

Majoritatea piețelor UE de vehicule full electrice au înregistrat câștiguri procentuale notabile de două și trei cifre, inclusiv cele mai mari patru: Țările de Jos (+118,4%), Suedia (+82,6%), Franța (+48,7%) și Germania (+46,6%).

Anul acesta, până la sfârșitul lunii mai, au fost înmatriculate 545.441 vehicule full electrice: o creștere însemnată, de 50,5%, comparativ cu intervalul similar din 2022.

Cu toate acestea, în luna mai, înmatriculările de mașini plug-in hybrid (PHEV) noi au scăzut ușor, cu 0,6%, ajungând la o cotă de piață de 7,4%. După cum informează ACEA, această scădere a fost determinată, în primul rând, de o reducere substanțială a vânzărilor în Germania (-40,5%), deoarece stimulentele guvernamentale pentru acest tip de motorizare au fost întrerupte la sfârșitul anului 2022. 

Grupul Volkswagen, lider de vânzări în primele cinci luni ale anului

În perioada ianuarie – mai 2023, în UE, grupul Volkswagen a vândut cele mai multe mașini noi: 1.145.511 unități, în creștere cu 23,6% față de anul precedent. Cele mai bine vândute mărci ale grupului german au fost: 

  • Volkswagen (479.089 unități vândute);
  • Skoda (239.742);
  • Audi (237.660).

Pe locul al doilea în clasamentul vânzărilor de mașini noi din UE se află producătorul franco-italian-american Stellantis, care, în perioada ianuarie – mai, a vândut 832.401 unități, cu 8,4% mai multe față de aceeași perioadă din 2022. Cele mai bine vândute mărci ale grupului au fost:

  • Peugeot: (264.107 unități vândute);
  • Fiat (154.877);
  • Opel (153.319). 

Pe locul trei în acest clasament se află grupul Renault, care, în primele 5 luni ale anului, a vândut în cadrul blocului comunitar 481.669 unități (+31,6%).

Cum arată situația din România?

În România, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 26,9% în primele cinci luni ale anului 2023 (59.794 unități) comparativ cu perioada similară a anului trecut (47.111 unități), potrivit celor mai actuale date ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

În perioada ianuarie – mai 2023, cea mai mare cotă de piață este deținută de mașinile echipate cu motorizări pe benzină65,8%, în creștere cu 0,8% raportat la perioada similară din 2022. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1,8% față de ponderea din anul 2022 și dețin o cotă de 13,2% din total.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate” (hybrid, plug-in hybrid și full electrice) au ajuns să dețină, în primele cinci luni ale acestui an, o cotă de piață de 21%, în creștere cu 1,1% față de aceeași perioadă a anului 2022. 

În România, autoturismele full electrice (BEV) mențin trendul crescător al anului anterior

În luna mai, mașinile echipate cu motorizări full-electrice au marcat o creștere de 103% față de luna similară a anului trecut, iar la nivelul celor cinci luni din 2023 o creștere de 49,4% față de perioada similară din 2022. APIA informează că, pentru prima dată într-o raportare lunară, cota de piața a mașinilor electrice a ajuns la 10.4% din totalul pieței pe luna mai 2023.

În perioada ianuarie – mai 2023, primele cinci cele mai bine vândute modele de autoturisme noi full electrice în România sunt:

  • Dacia Spring (2.550 unități, + 35,4% față de aceeaşi perioadă a anului precedent);
  • Tesla Model Y (407 unități, +698,0%);
  • Renault Megane (389 unități, + 97%);
  • Tesla Model 3 (322 unități, +25,3%); 
  • Volkswagen e-UP!  (277 unități, +116,4%).

Și vehiculele plug-in hybrid urmează o curbă crescătoare, cumulând o creștere de 74,6% față de luna similară a anului trecut și una de 49,1% față de primele cinci luni din anul 2022.

În privința autoturismelor noi plug-in hybrid, primele cinci cele mai bine vândute modele din România, în perioada ianuarie – mai, sunt:

  • Ford Kuga (352 unități, +151,4% față de aceeaşi perioadă a anului precedent); 
  • Renault Captur (146 unități, + 58,7%); 
  • Mercedes Benz GLE (143 unități, +13,5%);
  • Mazda CX-60 (132 unități, fără înmatriculări în 2022);
  • Mercedes Benz GLC (121 unități, +27,4%).

Autoturismele noi hybrid, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla (812 unități, în scădere cu 10,1% față de 2022), urmată de Toyota Yaris Cross (609 unități și 150,6% creștere), apoi Toyota C-HR (599 unități, în scădere cu 21,7%).

*Datele prezentate în cadrul acestui articol au fost preluate din cadrul a două rapoarte:

1. Raportul Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA), care urmărește situația parcului de autovehicule din Uniunea Europeană (mai multe detalii aici).

2. Raportul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), care urmărește situația parcului de autovehicule din România (mai multe detalii aici).

Credit foto: Oxana Melis, Unsplash
Total
0
Shares
Pe aceeași temă