Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

FOTO. Sectorul 6 construiește două creșe noi cu fonduri europene. Șantierele avansează rapid, iar Primăria promite că vor fi gata în mai puțin de un an

În această vară, în Sectorul 6 au început lucrările pentru construirea a două creșe noi, ridicate integral de la zero, cu finanțare europeană. Una dintre acestea se află pe Bd. Iuliu Maniu nr. 11B, iar cealaltă în cartierul Brâncuși, pe Str. Pasărea în Văzduh nr. 9 (fost Bd. Timișoara 89). Ambele investiții urmează să fie finalizate în mai puțin de 12 luni, promit repzentanții administrației locale.

Acestea se adaugă unei creșe inaugurate în primăvara anului 2024 pe Str. Rușețu, care a fost rapid ocupată în totalitate, cu 135 de locuri pentru copii.

Progresul șantierelor la cele două creșe

Lucrările la creșa de pe Bd. Iuliu Maniu au început pe 4 iunie 2025. Clădirea va avea o capacitate de 60 de copii, împărțiți în 6 grupe. Construcția a avansat semnificativ: fundația a fost săpată, iar armătura la parter este finalizată în proporție de 90%. Sunt în desfășurare operațiuni de cofrare și turnare a elementelor structurale.

La creșa de pe Bd. Iuliu Maniu se lucrează deja de două luni.

Șantierul celei de-a doua creșe noi, situată pe Str. Pasărea în Văzduh, chiar lângă Parcul Constantin Brâncuși, a fost recent împrejmuit, iar utilajele au început săpăturile pentru fundație. Clădirea va putea găzdui 70 de copii, distribuiți în 7 grupe, iar durata estimată a lucrărilor este de aproximativ un an.

Au început lucrările și la creșa din Cartierul Brâncuși

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prezent pe șantier, a subliniat că ambele creșe sunt parte dintr-un plan mai amplu de investiții în infrastructura educațională din sector, menit să răspundă nevoilor familiilor cu copii mici.

Valoarea estimată a fiecărei creșe este de aproximativ 30 de milioane de lei. Aproximativ 60% din această sumă provine din fonduri nerambursabile, alocate prin PNRR și bugetul de stat, iar diferența va fi acoperită din bugetul local.

Ce facilități vor avea creșele

Noile clădiri sunt proiectate să fie eficiente din punct de vedere energetic, dotate cu panouri fotovoltaice, sisteme de climatizare cu pompe de căldură, dar și spații verzi amenajate pe acoperiș. În plus, vor include locuri de joacă moderne și foișoare umbroase.

Creșele vor fi compuse din parter și etaj și vor avea săli de clasă, dormitoare, săli multifuncționale, cabinet medical, bucătărie și grupuri sanitare adaptate copiilor, inclusiv celor cu dizabilități.

Primarul Ciprian Ciucu a mai precizat că investițiile în educația timpurie continuă în sector: lângă creșa de pe Iuliu Maniu a fost construită o grădiniță nouă, iar clădirile vechi ale Grădiniței 274 sunt în curs de reabilitare. În Cartierul Brâncuși, o grădiniță aflată în construcție este aproape gata, urmând să fie finalizată în acest an, iar pe Drumul Valea Largă există planuri pentru construirea unei școli.


Citește și: Câți bani europeni a atras Sectorul 6 în această vară: 12 milioane de euro pentru noi spații verzi și un total de peste 50 de milioane de euro pentru proiecte publice

Total
0
Shares
Pe aceeași temă