România trece de câteva săptămâni printr-un val sever de caniculă; de altfel, 2024 se preconizează a fi cel mai cald an de când se realizează măsurători. În consecință, primăriile încearcă să se adapteze și să le ofere oamenilor diferite facilități, precum corturi de prim ajutor, mai multe cișmele sau modalități de răcorire.
Astfel, primul „duș stradal” din București a fost instalat ieri (16 iulie), în Militari, pe trotuarul de la Piața Veteranilor. Este un sistem de răcorire lung de 3 metri, înalt de 3 metri și lat de 2,5 metri, care pulverizează apă rece, secundă de secundă, prin 7 duze.
A fost montat de către Primăria Sectorului 6, nu a fost cumpărat, ci confecționat de oamenii de la Serviciul Dotări din cadrul ADPDU Sector 6.
Alte 9 astfel de sisteme de răcorire vor fi montate, în perioada următoare, pe străzile din Sectorul 6. Vor funcționa pe toată perioada verii, de la 8.00 la 20.00.
Ce spune Primăria Sectorului 6:
”În zilele caniculare, când parcă iese foc din asfalt, acest loc este o oază de răcoare și de bine pentru trecătorii toropiți de căldură.
„V-ați făcut pomană cu noi”, exclamă un senior care a privit de pe băncuță cum lucrătorii montau sistemul de răcorire. Povestește că locuiește la ultimul etaj, într-un apartament fără aer condiționat, și preferă să-și petreacă timpul afară, la umbră. În preajma vaporilor cu apă, temperatura resimțită este cu câteva grade mai scăzută.
Rând pe rând, trecătorii deviază de la traseul lor pe trotuar ca să treacă pe sub dușul stradal. Câțiva puști pe bicicletă chiar au dat câteva ture prin „tunelul răcoros”. Inclusiv angajații magazinelor din zonă își iau pauză de răcorire în acest spațiu. „Minunat!”, „Ei, așa da, parfum!”, „Numai aici aș sta!”, exclamau cu toții.”