Proiectul trenului metropolitan al Municipiului Brașov este încă într-un stadiu incipient, însă reprezentanții Consiliului Județean Brașov informează că au fost stabilite primele două rute pe care va funcționa acest serviciu de transport.
În ultima săptămână, a fost definită tema de proiectare pentru realizarea documentației tehnice în vederea obținerii finanțării europene și au fost stabilitate primele două rute, în urma unei întâlniri de lucru organizate de Consiliul Județean Brașov. Urmează definitivarea unei colaborări oficiale între instituții și, în paralel, se lucrează la caietul de sarcini pentru a lansa licitația de realizare a studiului de fezabilitate.
”În cadrul şedinţei săptămânale de lucru cu echipele de specialişti de la Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov, Sucursala Regională CFR Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov, am definit tema de proiectare pentru realizarea documentaţiei tehnice necesare accesării fondurilor europene disponibile pe Programul Transport 2021-2027.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, prin intermediul paginii sale de Facebook.
În cadrul aceleași postări, președintele Consiliului Județean a precizat mai multe detalii despre viitoarele trasee. Astfel, într-o primă fază, vor fi operaționalizate rutele Brașov – Codlea și Brașov – Stupini.
”Practic, am convenit ca într-o primă fază să funcţionalizăm traseele Braşov – Stupini, cu construirea unui pasaj pietonal spre Sânpetru în zona cartierului Subcetate, respectiv Gara centrală – Bartolomeu – Codlea, cu prelungirea liniei de cale ferată spre zona industrială Ghimbav şi cu puncte de oprire la parcul industrial, aeroport şi platforma AEROTEC.”, a spus Adrian Veștea.
”Pe ambele trasee vom utiliza infrastructura feroviară existentă, dar vom include în proiect electrificarea porţiunii dintre Braşov şi Codlea, precum şi extinderea cu o linie simplă electrificată, în lungime de 4,3 km, spre zona industrială Ghimbav. Deoarece ghidul de finanţare prevede că investiţiile în linii de cale ferată noi pot reprezenta maximum 15% din valoarea proiectului, suntem obligaţi să ne concentrăm pe valorificarea infrastructurii feroviare existente şi acest lucru îl vom face în primă fază. Pe lângă investiţiile amintite, în proiect vom prevedea şi costurile cu operaţionalizarea rutelor, inclusiv achiziţia de garnituri de tren.”, a mai explicat Adrian Veștea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
”Colegii de la Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov lucrează deja la caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate necesar implementării Trenului Metropolitan Braşov, însă acest obiectiv de anvergură nu se poate realiza fără sprijinul Primăriei Municipiului Braşov şi al primarului George Scripcaru, într-un cadru de parteneriat interinstituţional, alături de instituţiile deja implicate. În perioada imediat următoare vom stabili de comun acord termenii acestei colaborări care va aduce beneficii locuitorilor din municipiu şi din zona metropolitană.”, a încheiat Adrian Veștea postarea de pe pagina sa de Facebook.