Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Parisul respiră mai bine: nivelul de poluare a scăzut cu 40% în ultimii 10 ani, spune primărița Anne Hidalgo. Cum au reușit francezii?

Credit foto : Joséphine Brueder / Ville de Paris

În ultimul deceniu, Parisul a făcut progrese semnificative în ceea ce privește reducerea poluării aerului și în crearea unui mediu urban mai plăcut. Conform declarațiilor primăriței Anne Hidalgo, poluarea aerului în Paris a scăzut cu 40% în ultimii zece ani, un obiectiv important pentru un oraș emblematic care, cu toate avantajele sale economice și culturale, se confrunta cu provocări majore legate de poluarea urbană.

„Respirăm mai bine la Paris”, scrie Anne Hidalgo pe contul ei de LinkedIn, subliniind că succesul în reducerea poluării a fost posibil datorită unei serii de măsuri strategice care au schimbat fața orașului. „Pentru a ajunge aici, am redus spațiul alocat mașinilor și am redat tot mai mult loc naturii, începând cu plantarea a 155.000 de copaci”, a adăugat primărița.

155.000 de copaci plantați și reducerea dependenței de mașini – aspecte esențiale

Un aspect esențial al acestei transformări a fost reducerea dependenței de trafic, favorizând în schimb soluții ecologice și sustenabile. Beneficiile acestor măsuri nu se limitează doar la reducerea emisiilor poluante, dar contribuie și la crearea unui mediu urban mai plăcut și la încurajarea unui stil de viață mai activ și sănătos pentru locuitorii capitalei. 

Piste de biciclete în Paris. Credit foto: Valentin Chesneau-Daumas / Ville de Paris

Astfel, Parisul a transformat total 300 de străzi din proximitate școlilor în spații mai verzi și prietenoase cu pietonii. O altă politică care s-a dovedit a fi un succes a fost crearea unei infrastructuri pentru biciclete, proces accelerat în timpul lockdown-urilor din pandemie. În prezent rețeaua de piste pentru biciclete a Parisului măsoară 550 de kilometri, precizează Anne Hidalgo, reducând astfel traficul și poluarea aerului.

Eforturile administrației din Paris nu se opresc aici

În plus, primărița a subliniat faptul că transformările nu se opresc aici. Parisul continuă să se evolueze, iar acum este pregătit pentru o nouă etapă importantă: „Această duminică, parizienii sunt chemați să voteze pentru sau împotriva înverzirii și transformării în zone pietonale a 500 de noi străzi din întregul oraș.”


Citește și: Parizienii decid viitorul a 500 de străzi din oraș: vor mai multă verdeață și spațiu pentru pietoni? Cum ai vota dacă s-ar organiza un referendum similar în București?

Dacă locuitorii capitalei franceze vor susține această inițiativă, fiecare cartier ar putea beneficia de 5 până la 8 străzi dedicate complet pietonilor și spațiilor verzi. Impactul asupra mediului ar fi semnificativ, iar Anne Hidalgo explică de ce: „Potrivit unui studiu realizat în 2023, o stradă transformată într-o zonă pietonală are un aer, în medie, cu 30% mai puțin poluat decât o stradă obișnuită”.

„Această luptă ne privește pe toți”, conchide Anne Hidalgo, subliniind că succesul acestei transformări nu depinde doar de autoritățile locale, ci și de implicarea activă a cetățenilor. 

Total
0
Shares
Pe aceeași temă