Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Primăria Municipiului Brașov a lansat licitația pentru o pistă dedicată bicicletelor de 6 kilometri, care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric

Primăria Brașov continuă programul de investiții în mobilitatea verde prin dezvoltarea infrastructurii necesare mijloacelor de transport ecologice, fie că vorbim de transportul în comun, de transportul velo sau de cel pietonal. În ceea ce privește transportul cu bicicleta, obiectivul asumat de municipalitate este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă în apropierea locuinței o pistă de biciclete. Municipalitatea are, în diferite etape, proiecte pentru amenajarea a 80 de kilometri de piste pentru biciclete, se precizează într-un comunicat de presă remis de către instituție.

Prima pistă pentru biciclete, care va fi amenajată la standardele din țările cu un sistem dezvoltat de mobilitate velo, este cea care va lega terminalul RAT de la Poienelor cu gara și cu pista de biciclete din centrul civic, ajungând astfel să unească Cartierul Astra cu puncte importante din oraș: gara, centrul civic și centrul istoric.

Astăzi, 6 septembrie, a fost lansată licitația pentru amenajarea acestei piste, care va avea o lungime de 6 km și 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete.

,,Brașovul continuă să investească în infrastructura necesară tranziției spre sisteme de transport prietenoase cu mediul. Pe lângă programul de trecere spre transportul în comun electric, prin achiziția de autobuze electrice și troleibuze, al doilea palier pe care acționăm este cel al transportului cu bicicleta. Astăzi am lansat licitația pentru amenajarea primei piste de biciclete care face parte din strategia noastră de dezvoltare a mobilității velo, astfel încât brașovenii să aibă în apropierea locuinței sau locului de muncă o pistă pentru biciclete.

Cumulat, vorbim de 80 de kilometri de piste care vor lega toate cartierele Brașovului. Deplasarea cu bicicleta este una dintre soluțiile optime pentru un oraș de dimensiunile Brașovului, și avem atâtea exemple de orașe din Europa care au devenit mult mai prietenoase cu mediul și cu locuitorii lor odată cu dezvoltarea acestui sistem de transport. Ca să ajungem și noi la același nivel, trebuie să creăm o infrastructură care să asigure legături directe între cartiere și zonele de interes, în condiții de siguranță”, a declarat primarul Allen Coliban.

Investiția înseamnă amenajarea unei piste de biciclete pe partea carosabilă, delimitată traficul rutier prin marcaj longitudinal și profile prefabricate din cauciuc, peste care pot trece, la nevoie, mașinile de intervenție. În zonele unde dimensiunea străzilor nu permite crearea de traseu dedicat bicicletelor, traficul se va desfășura în comun cu autovehiculele, pe partea carosabilă, unde se vor amenaja marcaje transversale vizibile, la distanță de maxim 25 metri, dublate de indicatoare rutiere.

Investiția constă în realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulată de 6,0 km pe traseul Terminal Poienelor, strada Poienelor, sens giratoriu (MC Donald’s), bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, bulevardul Alexandru Vlahuță, bulevardul Gării, bulevardul Victoriei, bulevardul Mihail Kogălniceanu, conexiune cu pista de biciclete care face legătura între Camera de Comerț și Industrie și centrul istoric.

  • Vor fi amenajate 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete, fiecare dotat cu 50 de biciclete și cu rastele pentru parcarea acestora.
  • Se vor monta 520 de semne de circulație de atenționare și de informare despre existența pe traseu a pistelor de biciclete.
  • Durata lucrărilor de amenajare și marcare a pistelor pentru biciclete este de maxim 6 luni; durata cât mai scurtă de execuție a lucrărilor este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție.
  • Valoarea estimată a lucrărilor este de 13.097.832, 43 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate prin finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă și de la bugetul local.
  • Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, componenta tehnică 30 de puncte, iar durata de execuție a lucrărilor 30 puncte.
  • Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22.09.2023, ora 15.00.

Via Primăria Municipiului Brașov

Credit foto: Facebook / Primăria Municipiului Brașov

Total
0
Shares
Pe aceeași temă