Colaj GreenCommunity. Credit foto parcare: Vlad Ispas / Shutterstock.com
Primăria Sectorului 3 are de gând să realizeze investiții importante în zona Republica, lângă Hala Laminor. În această zonă deține terenuri și construiește locuințe chiar Hils Development, companie de imobiliare fondată de către Ionuț Negoiță, fratele edilului Robert Negoiță.
În ședința de Consiliu General din 3 aprilie, în urma unor negocieri politice în vederea aprobării bugetului Capitalei, pe ordinea de zi suplimentară au fost suspuse la vot și aprobate două proiecte ale Primăriei Sectorului 3 – ambele, în zona Halei Laminor.
- Unul dintre ele prevede constricția unei parcări tip park&ride cu 8 etaje în apropierea metroului Republica, pe locul fostei piețe agroalimentare Republica. Costuri estimate investiție: peste 115 milioane de euro.
- Celălalt, prevede construcția unui pasaj pietonal subteran în intersecția de la Republica. Costuri estimate investiție: aproape 22,5 milioane de euro.
Parcare-mamut, cu 8 etaje și peste 2.600 de locuri
Parcare Park&Ride de la Republica, denumită oficial Punct Intermodal Republica va avea un regim de înălțime 2S + P + 8 etaje. Vor fi amenajate 2616 locuri de parcare, dintre care 128 pentru persoanele cu dizabilități și 6 pentru mașini electrice (3 stații de încărcare).
La parterul parcării se va amenaja o remiză pentru cel puţin şase autobuze electrice aparţinând STB (liniile 103 şi N109), care vor avea posibilitatea alimentării cu energie electrică, se arată în Referatul de aprobare, citat de Economica.net.
Nota de plată pentru acest proiect ar urma să fie nu mai puțin de 573.394.678 cu TVA, adică aproximativ 115 milioane de euro. Pentru acești bani ar urma să se construiască parcajul auto, spaţii tehnice şi comerciale, construcţii anexe, reţele interioare, accesuri/alei auto şi pietonale, racord la drumurile/aleile de acces, parcări, spaţii verzi, împrejmuire teren.
Costurile estimate sunt citate din Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, adoptată de Consiliul Local al Sectorului 3 în luna mai a anului 2024.
Important de precizat:
- În zona Republica, există deja o parcare multietajată de dimensiuni considerabile – este vorba despre parcarea subterană de la Hala Laminor, cu peste 1.700 de locuri – practic peste drum de noua parcare care urmează să fie construită.
- La un calcul simplu, construcția unui loc de parcare în noul Park&Ride plănuit de Primăria Sectorului 3, ar urma să coste peste 43.000 de euro.
Pasaj pietonal subteran – acces la metrou direct din fața Halei Laminor
Un alt proiect aprobat în ședința de Consiliu General din 3 aprilie prevede asocierea între Sectorul 3, Municipiul București și Administrația Străzilor pentru corelarea obiectivelor de investiții „Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Basarabia de la intersecția cu B-dul 1 Decembrie 1918 până la cap terminal Republica și „Construirea unui pasaj pietonal subteran care să conexeze stația de metrou Republica, Gara Titan, Hala Laminor”.
Municipiul București va asigura finanțarea pentru reabilitarea sistemului rutier, iar Primăria Sectorului 3 pune banii pentru realizarea pasajului subteran.
Accesul pietonal va fi asigurat prin scări şi lifturi, atât în zona piațetei din fața Halei Laminor, cât şi din partea sudică a bulevardului Basarabia. Un avantaj al proiectului îl constituie faptul că va crea un acces mai facil către stația de metrou Republica din mai multe puncte ale intersecției, inclusiv din fața Halei Laminor.
Valoarea investiției pentru construcția pasajului pietonal ar urma să fie de 112.431.935,67 lei cu TVA, adică peste 22,4 milioane de euro.