Răzvan Rusu, fondatorul deja celebrului brand Răzvan Idicel, a început această afacere de familie acum 10 ani, dintr-o pasiune pentru oamenii și roadele locului și din dorința de a face produse românești cinstite, cu un gust unic.
De la 300 de borcane de dulceață în primul an la furnizor de ciocolată pentru Casa Regală
Astfel, aflat pe dealurile Idicelului, un sat feeric, ca în povești, cu păduri de pomi fructiferi și pământ numai bun de cultivat legume sănătoase, s-a întrebat ce poate face pentru comunitate.
Era nevoie de a da de lucru celor din zonă, iar resursele pe care le putea folosi erau lapte, carne sau fructe și legume. A ales varianta care implica cea mai mică investiție la momentul respectiv, și împreună cu tanti Veronica a început să dezvolte rețete de dulceață, producând în primul an 300 de borcane.
10 ani mai târziu și peste un milion de borcane de dulceață și zacuscă vândute, Răzvan Idicel a devenit o afacere care distribuie produse la nivel național, în marile magazine ale key account-urilor, dar și o mândrie locală.
De asemenea, Răzvan Idicel este business-ul furnizor de ciocolată pentru Casa Regală, creând o rețetă personalizată, la cererea Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei Române.
Cum este rezumată în cifre afacerea Răzvan Idicel
- 10 ani
- 12 angajați din zonă
- 1.100.000 lei finanțare
- Peste 1.000.000 de borcane
- 30% creștere anuală
- 20 tone fructe/an
- 100 tone legume/an
Cum a fost posibilă o astfel de dezvoltare?
“Aveam nevoie de un spațiu de producție. Mi-am dorit foarte mult să păstrăm gustul locului în tot ce am făcut. Așa că și casa pe care am construit-o pentru dezvoltarea afacerii este o casă tradițională, care se integrează natural în identitatea satului. Oamenii care lucrează pentru Răzvan Idicel sunt toți din sat, la fel și produsele. Facem cât am putut de mult cu ceea ce ne ofera locul.
Cred că în felul acesta, am aplicat o altfel de filozofie a noțiunii de sustenabilitate, pentru că noi ne susținem cu tot ce ne oferă regiunea. Iar faptul că am putut să distribuim la nivel național o bucată de tradiție, este felul nostru prin care ne declarăm identitatea națională, apartenența la tradiții și respectul pe care îl avem pentru ceea ce ne oferă România“, spune Răzvan Rusu.
El a abordat sustenabilitatea prin îndeplinirea nevoilor generațiilor actuale fără a compromite nevoile generațiilor viitoare, asigurând în același timp un echilibru între creșterea economică, îngrijirea mediului și bunăstarea socială.
A aplicat la factory by Raiffeisen pentru a finanța o linie de producție de ciocolată
În 2019, RĂzvan a constatat că piața de ciocolată este una în creștere, așa că, pasionat fiind de dulce, a decis că e timpul să adauge o nouă linie de producție. Dar pentru asta era nevoie de investiție. A aflat de factory by Raiffeisen și a aplicat pentru finanțare.
Astfel, cu ajutorul consultanților de la factory, a obținut maximul de creditare pentru IMM, de 50.000 euro, cu care a reușit să facă funcțională și de succes linia de ciocolată. Și da, este un succes, pentru că în 2022, la Târgul de producători locali din Apos Sibiu, însăși Majestatea Sa i-a cunoscut produsul și i-a sugerat să facă ciocolată cu ardei iute. Astfel, Răzvan Idicel va deveni furnizor al Casei Regale.
Prezența la Târgul de alimente de la Paris a stârnit interesul europenilor pentru produsele Răzvan Idicel
Ambiția lui a fost să păstreze aroma locului, cu ingrediente locale, realizând o rețetă cu boia și nuci . În cei 3 ani de ani colaborare cu factory by Raiffeisen, afacerea Răzvan Idicel a mai accesat încă 200.000 de euro, pentru achiziționarea materiei prime.
În anul 2021, în urma participării la târgul de alimente de la Paris, Razvan Idicel a avut un interes foarte mare din partea buyerilor europeni. Astfel, a construit o strategie de dezvoltare pentru piețele internaționale, având la baza gustul recunoscut, cu un branding personalizat adaptat țărilor.
Interesant este că și acesta este dezvoltat local, un lucru de care Răzvan este foarte mândru că poate, inclusiv la nivel de expertiza intelectuală, să livreze tot cu ajutorul furnizorilor români, care ne înțeleg cel mai bine identitatea. Și nu se oprește aici, pentru că ne promite surprize frumoase cât de curând.