Vehiculele comerciale cu propulsie electrică sau hibridă vor beneficia de scutirea de la taxa de acces în București, conform deciziei adoptate de Consiliul General al Municipiului București la data de 31 ianuarie 2024. Această inițiativă a fost solicitată Primăriei Capitalei de către Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
“La finalul anului trecut, România avea doar 5 camioane electrice înmatriculate”
“Salutăm decizia Consiliului General al Municipiului București, care a înțeles că decarbonizarea transporturilor este o obligație asumată prin însăși calitatea României de membru al comunității europene.
Conform acordului politic la care au ajuns recent Consiliul și Parlamentul European privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele, s-a stabilit un obiectiv extrem de ambițios de reducere cu 45% a emisiilor camioanelor până în 2030. Din păcate, la finalul anului trecut, România avea doar 5 camioane electrice înmatriculate, pe când în alte țări europene, precum Germania, operează deja peste 800 camioane electrice”, a declarat Radu Dinescu, secretar general al UNTRR, așa cum se arată într-un comunicat transmis de organizația de profil.
“Taxele eliminate prin Hotărârea Primăriei Capitalei sunt destul de consistente”, precizează UNTRR. Astfel, față de camioanele diesel, cele electrice sau hibride cu masa peste 40 de tone vor scuti 3.032 lei pe zi sau 26.000 de lei lunar pentru acces în zona A, iar cele cu masa de 5 – 7,5 tone vor scuti suma de 312 lei pe zi sau 2.700 de lei pe lună.
Pentru acces în zona B, camioanele “verzi” cu masa de peste 40 de tone vor scăpa de taxa de 469 lei pe zi sau de taxa pe lună de peste 4.000 de lei, iar cele de 5 – 7,5 tone, de taxa de 86 lei pe zi sau 675 de lei pe lună, pe care o plătesc acum camioanele diesel.
Ce alte solicitări înaintează UNTRR?
Așa cum se arată în comunicatul menționat anterior, UNTRR solicită Primăriei Capitalei eliminarea acestei taxei și pentru camioanele care utilizează drept combustibil gazul natural comprimat (CNG) sau lichefiat (LNG) și, în viitor, pentru cele cu propulsie pe bază de hidrogen.
Totodată, transportatorii cer sprijin din partea Guvernului pentru implementarea unei scheme de subvenționare a achiziției de camioane “verzi”, similară celor adoptate în majoritatea statelor membre UE. De asemenea, se solicită sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii stațiilor de alimentare cu combustibili alternativi.
O altă inițiativă susținută de UNTRR vizează creșterea greutății maxime admise pentru camioanele electrice la 44 de tone, pentru a compensa greutatea suplimentară a bateriilor de până la 6 tone, fără a afecta eficiența operațională a transportatorilor rutieri care investesc în noile tehnologii, mult mai costisitoare.
via UNTRR