Primăria Sectorului 4 a anunțat ieri, 20 martie 2025, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, o sumă record de 7,62 miliarde de lei, echivalentul a peste 1,5 miliarde de euro.
Conform primarului Daniel Băluță, bugetul din acest an este orientat aproape integral către investiții, cu o alocare semnificativă pentru infrastructura critică și proiecte de dezvoltare urbană. Peste 85% din veniturile totale vor fi direcționate către investiții.
„Sectorul 4 are, în 2025, cel mai solid și mai coerent buget din ultimii ani, orientat spre investiții! Vorbim despre un procent de 85% din veniturile totale care se va regăsi în investițiile strategice menite să dezvolte nu doar Sectorul 4, ci întreg Bucureștiul”, a declarat Daniel Băluță.
5 miliarde de lei provin din fonduri europene nerambursabile disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Programul Operațional Transport al Uniunii Europene și din programe guvernamentale (Programul Național de Investiții Anghel Saligny și programele coordonate de Agenția Fondului de Mediu).
„Cheia dezvoltării comunității noastre o reprezintă fondurile nerambursabile, europene și guvernamentale, care se regăsesc în bugetul previzionat pentru acest an în proporție de peste 65%!”, a adăugat primarul Băluță.
Care sunt principalele proiecte din Sectorul 4 în 2025
În centrul proiectelor din acest an se află extinderea magistralei M4 de metrou, un proiect emblematic pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport din București. Pentru acest proiect, Primăria Sectorului 4 a alocat aproape 2,9 miliarde de lei, dintr-o finanțare europeană nerambursabilă de aproximativ 13 miliarde de lei.
Un alt proiect semnificativ este refacerea Planșeului Unirii, pentru care sunt prevăzute investiții de peste 700 de milioane de lei, alături de construcția Pasajului Apărătorii Patriei.
În domeniul educației, un alt sector prioritar, bugetul prevede alocarea a aproximativ 1,5 miliarde de lei pentru modernizarea și consolidarea școlilor și grădinițelor din sector. Aceste fonduri vor sprijini transformarea instituțiilor educaționale în clădiri cu performanțe energetice ridicate, în conformitate cu standardele europene NZEB (clădiri cu consum aproape egal cu zero de energie).
De asemenea, în domeniul sănătății, vor fi finanțate lucrări de modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie de pe Calea Șerban Vodă și a Maternității „Sf. Ioan”, precum și construirea unei noi unități ISU în cartierul Tineretului, toate având un impact semnificativ asupra calității serviciilor publice din sector.
Sectorul 4 va aloca fonduri și pentru dezvoltarea infrastructurii verzi, cum ar fi extinderea parcurilor – aici intră dublarea suprafeței Parcului Tudor Arghezi. În plus, vor fi instalate panouri fotovoltaice pe terasele parcărilor și blocurilor reabilitate termic.