Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO) și Norwegian University of Science and Technology (NTNU), au pus bazele unei inițiative care susține programul “Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”.
Proiectul comun al celor trei instituții, intitulat “Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”, susține ca direcție strategică de acțiune protecția, promovarea și restaurarea patrimoniului cultural verde – “factor fundamental în afirmarea identității noastre interculturale și în dezvoltarea orașului în anii ce vor urma”, se arată într-un comunicat publicat recent de Universitatea Politehnica Timișoara.
Țările nordice, considerate modele în domeniul dezvoltării urbane sustenabile
Această inițiativă pornește de la premisa că Timișoara, capitala culturală europeană a anului 2023, trebuie să promoveze și cultura spațiilor verzi, pentru ca acest oraș să nu-și dezmintă reputația de oraș al florilor. În țările nordice precum Norvegia, importanța zonelor verzi în dezvoltarea urbană a fost recunoscută de mult timp, raportul suprafețelor cu zone verzi raportat la numărul de locuitori fiind printre cele mai mari la nivel internațional.
Potrivit comunicatului menționat mai sus, instituțiile participante la implementarea acestei inițiative vor conlucra în vederea așezării bazelor unui parteneriat pe termen lung care va urmări dezvoltarea cooperării în domeniul promovării zonelor verzi, a serviciilor ecosistemice oferite de infrastructura verde urbană și a necesității utilizării soluțiilor bazate pe natură ca răspuns la provocările actuale cu care se confruntă zonele urbane.
În Timișoara vor fi organizate dezbateri pe tema provocărilor curente la adresa mediului urban
Din necesitatea unei noi abordări a conștientizării cetățenilor și autorităților cu privire la importanța infrastructurii verzi urbane, instituțiile implicate în această inițiativă vor organiza, la sfârșitul lunii mai 2023, o serie de evenimente la Timișoara – workshop, masă rotundă, respectiv climaton, cu participarea activă a unui număr de cel puțin 10 experți din România și Norvegia, informează UPT.
Evenimentele cu caracter bilateral vor dezbate probleme precum:
- promovarea culturii conservării serviciilor ecosistemice oferite de zonele verzi urbane;
- utilizarea sustenabilă a serviciilor ecosistemice în dezvoltarea urbană durabilă;
- promovarea culturii implementării soluțiilor bazate pe natură ca instrumente utile în domeniul dezvoltării urbane durabile.
În cadrul climatonului, participanții vor dezbate problemele legate de schimbările climatice și cele privind provocările curente la adresa mediului urban, prin prisma abordării unor soluţii privind multifuncţionalitatea parcurilor.
Grupurile de experți vor lucra, de asemenea, și la elaborarea unui ghid de bune practici pentru promovarea culturii conservării serviciilor ecosistemice oferite de zonele verzi urbane și a utilizării sustenabile a serviciilor ecosistemice în dezvoltarea urbană durabilă.
Proiectul beneficiază de un grant in valoare de 242.517,26 lei din Islanda, Liechtenstein si Norvegia
Aceste activități ale proiectului au fost pregătite la finalul lunii martie în cadrul unor întâlniri bilaterale, desfășurate în Norvegia, în Trondheim, la sediul partenerului norvegian NTNU şi, respectiv în Ås, la sediul NIBIO.
Proiectul “Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”, beneficiază de un grant in valoare de 242517.26 lei din Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin granturile SEE si Norvegiene.
via Universitatea Politehnica Timișoara
Credit foto: Dan V, Unsplash