Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, începută în luna februarie a acestui an, a scos la suprafață o problemă presantă a continentului european: dependența față de gazul natural rusesc. Datele publicate de Comisia Europeană (detalii aici) arată că Rusia a asigurat în anul 2021 aproximativ 45% din importurile totale de gaze ale Uniunii Europene.
Kremlinul folosește această resursă energetică valoroasă drept instrument de șantaj politic asupra Europei, cu scopul de a slăbi industriile-gigant ale statelor care importă cantități ample de gaz rusesc, precum Germania sau Italia.
În încercarea de a amortiza efectele unei posibile crize energetice, dacă Rusia va hotărî să oprească complet livrările de gaz în această iarnă, țările europene adoptă politici îndreptate pe reducerea consumului de energie, umplerea în proporții cât mai mari a depozitelor cu gaz natural, cât și pe dezvoltarea accelerată a unor surse alternative de producere a energiei.
Care este direcția strategică a României, al doilea mare producător de gaze naturale din UE
Asociația 2Celsius a inițiat recent un raport (detalii aici) intitulat “România la răscruce. Devenim dependenți de gaz sau actor regional?”, în care este urmărită direcția investițională și strategică a României, în calitatea sa de al doilea mare producător de gaze din UE, după Olanda.
Raportul, elaborat de expertul în energie Otilia Nuțu, arată că țara noastră nu are o politică coerentă și viabilă a reformelor și a investițiilor în domeniul energiei, iar acest lucru se răsfrânge asupra unei producții deficitare a gazului natural. Lipsa unei implicări politice raționale și prompte împiedica România să fie o parte a soluției pe plan european în actuala criză energetică, ci doar o parte a problemei.
Cât gaz are România, de fapt?
Conform datelor citate în raport, oferite de Institutul Național de Statistică (INS) (detalii aici), România a avut în anul 2021 o producție de gaz natural de aproximativ 8 miliarde de metri cubi (bcm), în scădere cu 17% față de anul 2017. În aceste condiții, anul trecut au fost importate circa 3 bcm de gaz natural, consumul țării fiind de 10-11 bcm.
În România, OMV Petrom și Romgaz sunt principalii exploatatori ai zăcămintelor de gaze de pe uscat. De altfel, compania Romgaz este cea care a descoperit în anul 2016 un zăcământ de gaze naturale de 30 bcm, în satul Caragele, din județul Buzău, dar care nu a fost exploatat nici până în prezent. Acest zăcământ ar putea asigura necesarul energetic al țării pentru o perioadă de circa 3 ani, dar, în lipsa unor perspective de dezvoltare, proiectul care ar putea reprezenta un pas important pe drumul României spre asigurarea independenței energetice rămâne la stadiul de “descoperire”.
Pe lângă cel menționat anterior, România mai deține două zăcăminte de gaze naturale în Marea Neagră, denumite “Doina” și “Ana”. Acestea sunt exploatate de compania Black Sea Oil and Gas (BSOG), împreună cu partenerii de concesiune, Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia. Companiile aproximează, într-un comunicat, o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Se evaluează că producția va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze pe an pentru următorii trei ani, din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru cele două zăcăminte.
Nu în ultimul rând, România are zăcăminte de gaz natural și în perimetrului offshore Neptun Deep din Marea Neagră, estimate între 42 și 84 bcm.
În afară de Black Sea Oil and Gas, care tocmai a intrat în producție în luna iunie a acestui an, niciunul dintre celelalte zăcăminte noi nu e pe cale să înceapă producția efectivă.
Politicile energetice inconsecvente și lipsa unei înțelegeri între politicieni și autoritățile locale și centrale îngreunează creșterea producției de gaz în România
“Motivul pentru care ne-am mișcat greu cu creșterea producției de gaz în România, ca în orice alt domeniu din energie, este că nu avem în România aproape nicio politică pe energie care să fie coerentă, consecventă și pe care să existe consens între aproape toți politicienii și între autorități centrale și locale”, susține Otilia Nuțu, expert în energie și autor al raportului.
Potrivit raportului, singura excepție de la politicile energetice inconsecvente o reprezintă “extinderea rețelelor de gaz natural în mediul rural”. Pentru acest proiect, guvernul alocă 21.403.250.000 de lei prin diferite programe: programul Anghel Saligny, PNRR, programele operaționale 2014-2020 și 2021-2027 etc.
Autoarea Otilia Nuțu atenționează, însă, că prețurile tot mai mari de la facturile de gaze descurajează consumul casnic, existând riscul ca rețelele de gaz construite să nu fie folosite, iar investițiile să fie nerentabile.
Mai mult de atât, gospodăriile de pe străzile unde se vor introduce rețele de gaze vor trebui să se branșeze la rețea și să achiziționeze instalații de încălzire în interiorul caselor (centrale termice, calorifere etc.), un cost însemnat, care îi poate descuraja pe mulți dintre aceștia să facă trecerea de la soba pe lemne la centrala termică pe gaz.
Cum arată situația domeniului energetic la nivel european și ce strategii sunt adoptate
Conform datelor extrase din raport, Uniunea Europeană consumă anual 155 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale rusești, care ar trebui înlocuite chiar de anul acesta. Raportul expune că, dacă rețelele logistice se vor dezvolta, 70 bcm ar putea fi înlocuite cu importuri de gaz natural lichefiat (GNL), 60 bcm prin eficientizare energetică și substituirea cu alte tipuri de combustibili, iar 15 bcm ar putea fi importate pe conductă de la alți furnizori tradiționali, precum Norvegia sau Algeria. Diferența de 10 bcm poate fi acoperită, pe termen scurt, din depozitele de înmagazinare.
Ca măsură temporară de criză, țări din Uniunea Europeană precum Germania, (detalii aici) Austria sau Grecia au redeschis provizoriu unele centrale pe cărbune pentru a face față iernii care se apropie, însă fără a renunța la țintele de decarbonare pentru 2030-2050.
Strategia energetică de viitor a Uniunii Europene este bazată pe obiective consecvente prin care se dorește o transformare completă a sectorului energiei până în anul 2050. Până atunci, se dorește renunțarea totală la utilizarea combustibililor fosili, printr-o modificare intensă a proceselor prin care vom produce și consuma energie, cât și prin valorificarea deplină a tuturor resurselor sustenabile de care vom dispune.
“Nu e vorba de înlocuirea capacităților existente cu unele echivalente, dar ”verzi”, ci schimbarea integrală a arhitecturii sistemului energetic. Gazul poate va fi acceptat drept ”combustibil de tranziție” (discutabil și asta), dar numai câtă vreme putem demonstra convingător că îl vom folosi doar temporar și că avem un plan clar să îl înlocuim înainte de 2050.”, relatează autoarea raportului.
Treptat, Europa va înlocui gazul cu surse sustenabile de energie
Pe măsură ce sursele de energie verde se vor dezvolta și vor deveni mai accesibile pentru consumatorii europeni, indiferent că vorbim de cei casnici sau de industrie, gazul natural va fi din ce în ce mai puțin utilizat. Pe termen lung, acest lucru va asigura independența energetică a Europei, dar și o protejare a mediului înconjurător prin diminuarea fenomenului de poluare.
Reamintim că Uniunea Europeană și-a propus respectarea a două programe ambițioase cu privire la protejarea mediului înconjurător:
• Pactul Verde European – până în anul 2030 să fie reduse cu cel puțin 55% emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990;
• “Pregătiți pentru 55” – realizarea neutralității climatice până în 2050.
Raportul citat în acest articol a fost realizat de 2Celsius cu sprijinul Environmental Investigation Agency UK, ca parte a demersurilor sale de a promova reducerea rapidă a emisiilor globale de metan în acord cu recomandările științifice privind schimbările climatice și cu țintele asumate prin Acordul de la Paris.
