Președintele României, Klaus Iohannis, a lansat în dezbatere publică raportul “Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România“, în cadrul unei conferințe găzduite joi, 8 septembrie 2022, la Palatul Cotroceni.
Informațiile furnizate într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială dezvăluie că șeful statului este implicat activ în eforturile naţionale şi internaţionale de combatere a schimbărilor climatice şi de consolidare a politicilor publice care să facă posibilă tranziţia climatică.
Conform sursei menționate, Klaus Iohannis a decis înființarea unui grup de lucru care a identificat o serie de provocări la adresa României în contextul schimbărilor climatice, precum şi un set de măsuri pentru a răspunde eficient acestora, toate reunite în Raportul lansat.
Grupul de lucru, format din specialiști români din ţară şi din străinătate, şi-a desfăşurat activitatea în decursul acestui an la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, sub coordonarea Departamentului Climă şi Sustenabilitate.
Valuri de căldură extremă, secetă istorică și incendii de vegetație – sunt fenomenele meteo atipice care se manifestă din ce în ce mai des în România, iar studiile științifice indică accelerarea încălzirii globale cu implicații negative și incontestabile asupra țării noastre.
Administraţia Prezidenţială precizează că lansarea în dezbatere publică a Raportului se face pentru o perioadă de o lună de zile și presupune centralizarea punctelor de vedere transmise în scris la adresa de e-mail clima@presidency.ro, precum şi o serie de întâlniri cu entităţi interesate de domeniul schimbărilor climatice, reprezentanţi ai mediului academic şi de cercetare, ai mediului de business şi ai ONG-urilor.
„Opiniile şi contribuţiile constructive ale celor care îşi doresc să se angajeze în dezbatere vor genera îmbunătăţirea măsurilor propuse în Raportul ”Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România”, adaugă sursa amintită.
“O prioritate a mandatului meu este acordarea întregului sprijin pentru implementarea celor mai potrivite politici publice în domeniul climei” – susține președintele Iohannis
Șeful statului a declarat că pentru România anului 2022, schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci un fenomen real, cu consecințe semnificative pentru oameni. Totodată, acesta a menționat că efectele perturbărilor climatice se resimt asupra sănătății publice și asupra biodiversității, prin afectarea producției agricole, a funcționalității sistemului energetic și reziliența sistemelor de transport naval și rutier.
De asemenea, președintele a amintit că pentru statele Uniunii Europene, tranziția climatică reprezintă un angajament ferm și că întreaga Uniune își propune să devină “o economie și o societate neutre din punct de vedere climatic până în 2050, cu obiectivul intermediar de a reduce până în 2030 emisiile gazelor cu efect de seră cu cel puțin 55% față de nivelurile înregistrate în 1990”.
“Schimbările climatice generează provocări majore pentru societate, dar pot crea și oportunități. Tranziția pentru atingerea neutralității climatice aduce multiple beneficii, printre care: investiții noi în cercetare-dezvoltare-inovare, dezvoltarea de noi ramuri economice mai puțin poluante, noi locuri de muncă, combaterea sărăciei energetice și creșterea securității energetice prin reducerea dependenței de importuri de energie. Toate acestea se adaugă la îmbunătățirea sănătății ecosistemelor, dar și la îmbunătățirea sănătății publice”, se arată în discursul de azi, 8 septembrie 2022, al președintelui Iohannis.
Raportul “Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România” poate fi consultat aici.
Sursă foto: Creative Lab / Shutterstock.com