După ani de așteptări și promisiuni, Gara de Nord – cea mai importantă poartă feroviară a Bucureștiului – ar putea intră, în sfârșit, în proces de reabilitare. Ministerul Transporturilor a emis vineri, 5 septembrie, autorizația de construire pentru prima fază a proiectului.
Această primă etapă vizează consolidarea și modernizarea clădirilor principale – zonele de acces și casele de bilete, atât dinspre Bulevardul Dinicu Golescu, cât și dinspre Calea Griviței. Practic, spațiile folosite zilnic de călători pentru cumpărarea biletelor sau așteptarea trenurilor urmează să fie consolidate și renovate, păstrând arhitectura originală. Corpurile de clădire incluse în această etapă:
- Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu)
- Corp B (central, coloane, casele de bilete clasa I)
- Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Griviței
Cât costă și cât vor dura lucrările
Potrivit autorizației de construire emisă de Ministerul Transporturilor, lucrările vor fi realizate de compania SC GDO MOV IMPEX SRL, iar proiectarea aparține SC OMEGA CERT SISTEM SRL. Costul fazei I se ridică la aproape 538 de milioane de lei fără TVA, iar durata de execuție prevăzută este de 46 de luni, adică aproape patru ani de șantier.
Este prima intervenție majoră asupra Gării de Nord după zeci de ani în care clădirea a rămas în paragină, deși este tranzitată zilnic de zeci de mii de oameni. În următoarea perioadă, Ministerul Transporturilor ar trebui să anunțe data efectivă de începere a lucrărilor.