BRD, parte a Groupe Société Générale, este aliniată cu toate standardele internaționale privind ESG și încearcă să găsească cele mai bune și eficiente metode să fie în trend, pentru că sustenabilitatea nu este un scop în sine, ci este un mod de viață la acest moment, a precizat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale, în cadrul Conferinței ”Finanțare sustenabilă pentru România durabilă”, care s-a desfășurat marți, 28 iunie, la Marmorosch Bucharest. Banca dispune de o gamă variată de credite verzi pentru populație și companii.
Sustenabilitatea, definită de Organizația Națiunilor Unite drept ”capacitatea de a exista și de a dezvolta fără a epuiza resursele naturale pentru viitor”, aduce numeroase provocări în viața noastră de zi cu zi, dar și oportunități. ”Scopul nostru, al tuturor, este să ne adaptăm modelele de business, strategia, modul în care trăim fiecare la el acasă, dar și în companii. Sustenabilitatea presupune întâi de toate să ne uităm la noi, să fim eficienți în modul în care abordăm viața din această nouă perspectivă, a protecției mediului, a grijii față de celălalt”, a subliniat Flavia Popa.
În opinia sa, creditele verzi reprezintă vârful icebergului. ”Până la finanțările sustenabile, sunt multe alte lucruri de clarificat în societatea românească și nu numai. Până să putem să acordăm credite verzi care să aibă cu adevărat o finalitate sustenabilă, trebuie să monitorizăm și raportăm așa cum trebuie toate lucrurile legate de cerințele ESG”, a menționat oficialul BRD. În acest sens, în opinia sa, nevoia de transparență este acută, iar nevoia de reguli și standarde comune este la fel de importantă pentru a ne putea compara unii cu alții și pentru a avea un limbaj comun.
BRD a dat anul trecut cel mai mare credit verde din România
Flavia Popa a declarat, în cadrul conferinței, faptul că BRD se mândrește cu cel mai mare credit verde, care a fost acordat vreodată în România, respectiv împrumutul de 1,25 miliarde de lei pentru Hidroelectrica de anul trecut. ”Evident, ne uităm și în acest an cu interes să menținem acest loc fruntaș. Ne dorim, de asemenea, să fim lângă clienții noștri, în calitate de consultanți. Până la urmă, învățăm cu toții unii de la alții și împreună, cu scopul de a identifica acele nevoi reale și imediate pe drumul sustenabilității”, a mai spus oficialul BRD.
Din punctul său de vedere, românii nu au suficiente cunoștințe și informații legate de conceptul de sustenabilitate. ”Este rolul dumneavoastră, al jurnaliștilor, al nostru, al bancherilor, să stăm aproape. Este rolul tuturor să avem conversație în jurul acestui subiect, este rolul autorităților. Să fie cât mai bine cunoscut subiectul de către noi toți. Ce facilități există, ce nevoi există”, a evidențiat bancherul.
Orașele, natura, pământul și industria, oportunități pentru finanțarea sustenabilă
Dacă ne referim la domeniile economice care pot constitui vârfurile de lance pe segmentul finanțării sustenabile, pentru a le identifica trebuie să ne uităm la cine sunt cei care emit cele mai multe gaze cu efect de seră, crede Flavia Popa. Cum orașele ar fi cel mai la îndemână exemplu, atunci cu siguranță putem vorbi de numeroase oportunități în marile aglomerări urbane.
”Investițiile verzi pot acoperi tot ceea ce presupune veleitățile unui oraș inteligent, cu clădiri inteligente și verzi, mobilitate, parcuri, spații publice și ideea de biodiversitate. Trebuie să căutăm o metodă de implementare a politicilor de sustenabilitate în orașe. Ar trebui să ne focusăm energia în această zonă, să economisim și să consumăm deștept, să alocăm finanțări pentru orașe inteligente”, a subliniat secretarul general al băncii.
În opinia sa, trebuie să ne uităm la natură, să ne preocupăm în continuare de păduri și mediu și să găsim acele metode prin care să ne limităm finanțările în industrii care ar putea să atingă zona de pădure și natură. De asemenea, pământul este foarte interesant ca subiect. ”Acesta este un principal izvor de depozitare a dioxidului de carbon, iar astfel de investiții sunt de gândit în viitor tot prin ideea de protecție a solului și a mediului. Evident, ultima idee la fel de importantă este industria. În zona asta, «sky is the limit»”, a punctat bancherul.
Segmentul IMM-urilor, o provocare pentru implementarea politicilor de sustenabilitate
Din punctul său de vedere, industria bancară va gândi numeroase modalități de finanțare care să vizeze tranziția către economia sustenabilă și verde, adaptându-se trasformării mediului economic, care se va modifica prin modul în care unele companii funcționează sau prin încetarea activității lor ori înlocuirea cu alt gen de activități și echipamente care să nu polueze. De altfel, analizele arată că România are nevoie de investiții de 60 miliarde de euro în următorii 10 ani în zona tranziției verzi, fapt care ne demonstreză câte oportunități există.
Pe de altă parte, Flavia Popa a atras atenția asupra provocărilor la care vor trebui să facă față afacerile mici și mijlocii pe drumul sustenabilității. ”Trebuie să vedem și să acceptăm adevărul. În zona IMM-urilor, sunt foarte multe lucruri de făcut. În primul rând, în materie de conștientizare a nevoilor, și – în al doilea rând – în materie de ajutor din partea statului sau din partea băncilor. Dacă marile companii au văzut deja, cu siguranță, nevoia și oportunitatea, deopotrivă, și au început să se uite serios și să se orienteze spre sustenabilitate, în cazul IMM-urilor, cred că avem cu toții obligația să încercăm să mobilizăm aceste firme mici și mijlocii pe aceeași cale”, a mai spus secretarul general al BRD Groupe Société Générale.
BRD organizează un mega summit despre sustenabilitate și protecția mediului la București în octombrie
Flavia Popa a anunțat în cadrul conferinței că BRD Groupe Société Générale, în calitate de inițiator și partener fondator, și Social Innovation Solutions, organizație activă în sustenabilitate, impact social și inovație, vor organiza Climate Change Summit pe 4-5 octombrie 2022, la Teatrul Odeon din București și evenimente conexe la Palatul Parlamentului și Palatul Victoria.
”Evenimentul este primul summit din țara noastră dedicat schimbărilor climatice și are ca obiectiv să fie în fiecare an forumul de referință pentru liderii naționali și europeni din domeniu, să identifice soluții aplicabile la nivel local și regional în domeniul politicilor climatice și sustenabilității. Printre cele mai importante teme de pe agenda primei ediții a Summitului se vor număra tranziția către o economie verde, finanțările și investițiile sustenabile, soluții sustenabile în energie, agricultură și în industria alimentară sau modul în care tehnologii precum AI sau Blockchain pot deveni instrumente de combatere a efectelor schimbărilor climatice”, a explicat oficialul BRD.
Evenimentul ”Finanțare sustenabilă pentru România durabilă” este un proiect dezvoltat de GreenCommunity și BankingNews, cu susținerea Asociației Române a Băncilor, în calitate de Partener Instituţional, și BCR, BRD Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank și First Bank – Parteneri Finanțare Sustenabilă.