Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Doar 25 de lei pentru un copac tăiat. Activiștii din IOR cer consilierilor generali să voteze amenzi mai mari pentru defrișările ilegale și propun un model de e-mail automat pentru a pune presiune pe aleși

Credit foto: Facebook / Parcul IOR dispare

După ani de tăieri ilegale în Parcul IOR, un grup de inițiativă civică din București atrage atenția asupra sancțiunilor derizorii aplicate pentru distrugerea arborilor. În prezent, amenda pentru tăierea unui copac poate fi mai mică decât sancțiunea pentru o parcare ilegală în centru – 25 de lei, dacă este plătită în 15 zile.

„E mai ieftin să tai un copac decât să parchezi ilegal în centru”. Așa rezumă grupul „Parcul IOR Dispare” situația absurdă din legislația locală, după ce, în ultimii ani, în zona retrocedată a parcului Titan – IOR, peste 1.500 de arbori au fost tăiați, iar 12 hectare de spațiu verde au dispărut.

Deși autoritățile locale au documentat o parte dintre tăieri, puține amenzi au fost aplicate, iar cele emise au fost contestate de așa-zișii chiriași ai terenului. În multe cazuri, sancțiunile nu au fost niciodată plătite, mai spun cei de la ”Parcul IOR Dispare”.

Proiect de hotărâre pentru sancțiuni mai dure

Situația din Parcul IOR doar devoalează, însă, aspectul amenzilor ridicol de mici, care nu-i descurajează pe privații cu interese să defrișeze ilegal copaci. Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la Primăria Capitalei propune o majorare importantă a amenzilor pentru tăierile neautorizate de arbori:

  • 3.000–5.000 de lei pentru persoane fizice;
  • 4.500–5.000 de lei pentru persoane juridice.

Sancțiunile s-ar putea reduce la jumătate dacă sunt plătite în 15 zile, dar chiar și așa, valoarea lor ar fi de zeci de ori mai mare decât în prezent. În plus, proiectul introduce și obligația de a planta copaci în compensație – 6 arbori noi pentru fiecare copac tăiat ilegal de o persoană fizică și 10 pentru persoane juridice.

Inițiativa aparține consilierilor Dragoș Radu și Cristian Didiță (USR) și urmează să fie supusă votului în Consiliul General al Municipiului București. Pentru a trece, sunt necesare 28 de voturi.

O campanie pentru „plămânii orașului”

Grupul „Parcul IOR Dispare” a lansat o campanie online prin care îi încurajează pe bucureșteni să trimită mesaje consilierilor generali, cerându-le să voteze în favoarea proiectului.

Pe site-ul parculiordispare.ro (click aici), doritorii pot trimite automat e-mailuri tuturor consilierilor, cu un apel pentru protejarea spațiilor verzi. Practic, asociația propune o formă de presiune pentru aleși, pentru a-i determina să prioritizeze și să voteze în favoarea acestui proiect cu privire la majorarea amenzilor. Oamenii care doresc să facă acest lucru trebuie doar să completeze câteva date despre ei. De asemenea, pe platformă se regăsesc și datele de contact pentru toți cei 55 de consilieri locali ai Capitalei.

„Nu mai e timp de stat pe margine. Bucureștiul pierde câte 5000 de arbori pe an. Copiii noștri merită un oraș verde, nu o junglă de beton.”, își încheie mesajul inițiativa civică ”Parcul IOR dispare”.


Citește și: De la 50 de lei la 5.000 de lei: Bucureștiul vrea sancțiuni mai dure pentru tăierile ilegale de arbori. Ce mai prevede proiectul pus în dezbatere publică

Total
0
Shares
Pe aceeași temă