Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Consiliul Federal Elvețian a elaborat un plan de urgență în contextul creșterii riscului unei crize energetice

Consiliul Federal Elvețian a elaborat recent un proiect de lege care privește gestionare situațiilor de urgență în cazul unei penurii de energie electrică. În Elveția, scenariul unei crize energetice este admisibil în această iarnă, din cauza dependenței de importuri de energie în lunile cu temperaturi scăzute. 

Conform publicației Swissinfo, electricitatea produsă în Elveția anul trecut provine într-un procentaj de 61.5% din hidroenergie, 28.9% din energie nucleară, 1.9% din combustibili fosili și 7.7% din alte surse regenerabile. 

În mod normal, Elveția produce energie mai mult decât suficientă în perioada verii, dar este nevoită să apeleze la importuri pentru a acoperi decalajul atunci când se instalează frigul. Războiul din Ucraina, întreruperea livrării de gaz rusesc către o mare parte din Europa și vremea caldă și uscată din perioada verii au agravat situația energetică a Elveției, la fel ca a majorității statelor europene. 

Consiliul Federal Elvețian propune 4 niveluri posibile de escaladare a crizei energetice

În scenariul izbucnirii unei crize energetice, Consiliul Federal Elvețian propune, prin intermediul acestui proiect, planuri eșalonate de restricții în utilizarea energiei electrice, în funcție de gravitatea situației. Treptele de escaladare pornesc de la 1 (restricții minore) la 4 (măsuri de anvergură care ar trebui să prevină întreruperi de curent).

În cazul nivelului 1, elvețienii vor fi îndemnați să-și limiteze temperatura de operare a mașinilor de spălat la maximum 40°C. Clădirile publice care se încălzesc pe bază de energie electrică ar urma să seteze o temperatură maximă de 20°C, cu excepția câtorva cazuri (unități medicale, aziluri de bătrâni etc.). 

Totodată, utilizarea ecranelor și a reflectoarelor în scopuri publicitare/comerciale va fi restricționată între orele 23:00 și 5:00, iar utilizarea apei calde în toaletele publice va fi interzisă. 

În ceea ce privește nivelul 2, temperaturile din clădirile publice ar urma să fie setate la 19°C, iar serviciile de streamingvor reduce rezoluția videoclipurilor de la calitate ridicată (HD) la standard (SD). În același timp, se restricționează iluminatul festiv, dar și exploatarea scărilor rulante și a trotuarele mobile, cu condiția să existe o altă opțiune de acces. 

Nivelul 3 ar putea restricționa utilizarea vehiculelor electrice 

Utilizarea vehiculelor electrice este menționată la nivelul de escaladare 3 ca una dintre multele măsuri posibile. În cazul unui astfel de scenariu, “utilizarea privată a mașinilor electrice este permisă numai pentru călătorii absolut necesare (de exemplu, exercitarea profesiei, cumpărături, vizita la medic, participarea la evenimente religioase, participarea la întâlniri în instanță)”, informează documentul. 

Mai mult, nivelul 3 va cere magazinelor să își închidă programul cu două ore mai devreme decât în mod normal, iar temperaturile din clădirile publice ar urma să fie setate la 18°C. De asemenea, utilizarea instalațiilor de spălare pentru autoturisme și vehicule comerciale ar urma să fie interzisă, alături de operarea dispozitivelor video și a consolelor de jocuri.

Nivelul 4, aplicat în cazul celei mai critice situații, include interzicerea meciurilor sportive, a concertelor și a spectacolelor de teatru

Nivelul 4 interzice realizarea publică de evenimente culturale care utilizează energie electrică (teatru, operă, proiecții de film și concerte). Interdicția se aplică și în cazul instalațiilor pentru sporturi de zăpadă și a instalațiilor de înzăpezire. 

Documentul de strategie, intitulat “Ordonanța privind restricțiile și interdicțiile în utilizarea energiei electrice” poate fi văzut mai mult ca o expresie a precauției elvețiene decât un scenariu probabil pentru viitor. Cu toate acestea, dacă partenerii comerciali ai Elveției, Franța și Germania, livrează mai puțin în această iarnă din cauza propriilor neajunsuri, acest lucru ar putea deveni cu adevărat o problemă de securitate energetică.

Credit foto: Henrique Ferreira, Unsplash

Total
0
Shares
Pe aceeași temă