Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, a subliniat, în cuvântul de deschidere a conferinței “Finanțe sustenabile: cum finanțăm transformarea”, organizată de CFA Romania, AAFBR, ATR și ACI România, că băncile centrale nu au în general mandate explicite pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, aspect aplicabil și pentru BNR. ”În baza mandatelor actuale, asumarea de obiective climatice explicite nu pare să fie permisă. Eu cred că o bancă centrală care va incearca să rezolve toate problemele societății, va ajunge cel mai probabil să-și piardă independența și credibilitatea de care se bucură, pentru că ar subperforma în îndeplinirea obiectivelor, având instrumente limitate”, a explicat Cristian Popa.
În opinia sa, băncile centrale nu pot repara tot ce este stricat în societate. ”Cred că schimbările climatice sunt un subiect important pentru societate. Însă întrebarea care se pune este dacă Banca Națională a României sau Banca Central Europeană sunt în măsură să își asume politica climatică ca și obiectiv, și dacă ar face-o, cu ce instrumente și-ar atinge țintele? De exemplu, ar trebui că banca centrală să decidă finanțarea anumitor surse de energie în detrimentul altora, în situația în care pare că la acest moment nu există o alternativă perfect viabilă pentru primele?”, a susținut oficialul Băncii Centrale.
Cristian Popa a vorbit și despre opiniile divergente formulate de specialiștii internaționale pe tema sustenabilității și schimbărilor climatice și rolul pe care ar trebui să-l joace băncile centrale în lupta împotriva încălzirii globale. ”Guvernatorul Mugur Isărescu a amintit de diferențele majore de perspectivă între Președintele FED, Jerome Powell, pe deoparte, care susține că banca centrală trebuie să rămână în limita mandatului de menţinere a stabilităţii preţurilor şi că ea nu poate stabili politica de combatere a schimbărilor climatice, acest rol revenind guvernelor, reprezentanţilor aleşi și Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, care insistă că băncile centrale nu pot să îşi îndeplinească pe deplin mandatul de control al inflaţiei dacă nu se implică puternic în problemele ridicate de schimbările climatice. Prima întrebare la care mă gândesc eu, dar pe care o adresez panelului de astăzi este: cui îi dăm dreptate?”, a precizat Cristian Popa.
Doamnelor și domnilor,
Sunt onorat să vă adresez câteva gânduri în deschiderea conferinței privind finanțele sustenabile, finanțarea transformării și rolul sectorului financiar, în cadrul acestui eveniment comun organizat de către Asociația CFA România, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România, Asociația Trezorierilor din România și ACI România, cu sprijinul Băncii Naționale a României.
Mi-ar fi plăcut să ne vedem în persoană, în sala de conferințe a BNR, însă în condițiile date nu avem decât să ne limităm la mediul virtual.
Permiteți-mi să încep prin a afirma ceea ce este evident: termenul ESG, Environment, Social and Governance este din ce în ce mai uzual, iar miza din spatele înverzirii și schimbărilor climatice este mare, atât din perspectiva costurilor, cât şi a oportunităţilor. Însă vă mărturisesc că este un subiect pe care eu îl tratez cu relativă precauție, pentru că în context istoric, și vis-a-vis de implicarea băncilor centrale, este incipient. În mod evident, există o preocupare tot mai puternică în spațiul public față de „înverzirea” economiei. Însă trebuie spus de la început că băncile centrale nu au fost create cu gândul la lupta împotriva încălzirii globale. Însă nici nu pot face abstracție de subiect.
Băncile centrale nu au în general mandate explicite pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, aspect aplicabil și pentru Banca Națională a României. Urmărim însă cu atenție dezbaterile, la nivel global în general și la nivelul Băncii Centrale Europene în mod special, BNR fiind parte a Sistemului European al Băncilor Centrale. Ca parte a acestui trend, noi la Banca Națională a României, am aderat la Rețeaua pentru Ecologizarea Sistemului Financiar (Network for Greening the Financial System). Am înființat și un birou special, tocmai pentru că nu știm încă unde se va localiza problema. Acest birou monitorizează evoluțiile, studiază fenomenul, vom vedea la ce concluzii ajunge.
S-a trecut dincolo de ideea că băncile centrale pot să desconsidere cu totul subiectul, dar exact care va fi rolul lor, dacă și până unde vor avea atribuții, nu se știe încă. Tocmai de aceea dezbaterea de astăzi este de mare interes. Însă foarte multe întrebări rămân deschise. Voi avansa câteva cu speranța că vor fi atacate de către panelisti în dezbaterile și alocuțiunile lor, cu mențiunea că la o bună parte din acestea nu am o perspectivă clară, dar voi urmări cu atenție discuțiile dumneavoastră.
Asistăm la o nouă paradigmă în rândul factorilor de decizie pentru accelerarea tranziției către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon și există suplimentar o presiune socială în creștere pentru a implica mai multe instituții publice în acest demers. Dezbaterile privind oportunitatea implicării băncilor centrale în lupta împotriva schimbărilor climatice continuă însă. După cum a declarat recent și domnul Guvernator cu ocazia lansării Raportului CNSM pentru sprijinirea economiei verzi, “subiectul schimbărilor climatice este mult prea complex și controversat pentru a putea fi acoperit de o singură entitate”. Dânsul a menţionat un exemplu recent edificator: disputele asupra rolului băncilor centrale în lupta pentru contrabalansarea schimbărilor climatice. A menționat și diferențele majore de perspectivă între Președintele FED, Jerome Powell, pe deoparte, care susține că banca centrală trebuie să rămână în limita mandatului de menţinere a stabilităţii preţurilor şi că ea nu poate stabili politica de combatere a schimbărilor climatice, acest rol revenind guvernelor, reprezentanţilor aleşi și Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, care insistă că băncile centrale nu pot să îşi îndeplinească pe deplin mandatul de control al inflaţiei dacă nu se implică puternic în problemele ridicate de schimbările climatice. Prima întrebare la care mă gândesc eu, dar pe care o adresez panelului de astăzi este: cui îi dăm dreptate?
Înființarea NGFS, cu membri în rândul băncilor centrale, indică angajamentul colectiv în fața schimbărilor climatice, iar în iulie 2021, Consiliul Guvernatorilor BCE a finalizat în urma unui proces de 18 luni revizuirea strategiei de politică monetară, incluzând un plan de acțiune privind sustenabilitatea mediului înconjurător în politica monetară a BCE. Astfel a doua întrebare pentru dezbatere este: ar trebui politica monetară să conțină un plan de acțiune în lupta cu schimbările climatice? Iar dezbaterile pare că devin și mai aprinse în actuala criză a prețurilor la produse energetice: era așteptată o reducere a emisiilor și o trecere spre energia verde, dar s-au redeschis minele și centralele pe cărbune, din necesitate. Așa că aș lansa tema următoare: va fi “înverzirea” un factor inflaționist relativ persistent? Închizând producția de energie pe bază de combustibili fosili, va fi energia curată și relativ-curată mai scumpă, semnificativ mai scumpă sau situația prezentă din piețele energetice este un factor de moment?
Mecanismul unic de supraveghere bancară al BCE recunoaște riscurile financiare ce provin din schimbările climatice și încurajează instituțiile financiare să consolideze procesul privind raportarea informațiilor legate de riscurile climatice, susținând transparența în ceea ce privește expunerile lor generale la riscurile climatice. Este un aspect în care cred că băncile centrale pot avea un impact mare: în creșterea transparenței și în includerea schimbărilor climatice în analizele de risc. Pentru o abordare îmbunătățită, BCE lucrează îndeaproape cu Autoritatea Bancară Europeană (EBA) în ceea ce privește gestionarea și supravegherea riscurilor ESG. Însă întrebarea pe care aș lansa-o eu pentru dezbateri este: cum ne putem asigura că evaluăm corect importanța ce trebuie acordată riscurilor ESG? Iar ca reacție a evaluării riscurilor climatice, este posibil ca o reglementare verde prea stufoasă să limiteze finanțarea unui număr de companii pe baza criteriilor ESG, creeând astfel perturbări ale activităților economice? Ar duce asta la o alocare ineficientă a capitalului pe termen lung?
Cred că schimbările climatice sunt un subiect important pentru societate. Însă întrebarea care se pune este dacă Banca Națională a României sau Banca Central Europeană sunt în măsură să își asume politica climatică ca și obiectiv, și dacă ar face-o, cu ce instrumente și-ar atinge țintele? De exemplu, ar trebui că banca centrală să decidă finanțarea anumitor surse de energie în detrimentul altora, în situația în care pare că la acest moment nu există o alternativă perfect viabilă pentru primele? Eu am scris recent un articol despre actuala criză energetică și de ce ar trebui să fim mai atenți în viitor cu „intervențiile” din piață și despre modul în care acțiunile noastre ar putea duce în cele din urmă la perturbări ale piețelor. Aceste perturbări ar trebui să fie cât mai reduse.
În baza mandatelor actuale, asumarea de obiective climatice explicite nu pare să fie permisă. Însă incorporarea politicilor privind schimbările climatice în activitățile băncilor centrale ar putea fi justificată totuși din perspectiva influențelor pe care acestea le au asupra stabilității prețurilor și stabilității financiare, prin fenomene meteorologice extreme de exemplu. Eu cred că băncile centrale nu pot fi linia întâi în lupta împotriva schimbărilor climatice, dar cred că își pot aduce contribuția: prin puterea lor semnificativă de analiză, prin creșterea gradului de conștientizare, punerea în valoare a vastelor baze de date statistice și a perspectivei unice pe care acestea o au asupra portofoliilor de credite la nivel macroeconomic și nu numai. Întrebarea pe care o lansez aici: ar trebui să primească băncile centrale mandate explicite de luptă împotriva încălzirii globale? Le-ar afecta asta capacitatea de a-și realiza obiectivul fundamental curent și anume stabilitatea prețurilor?
O parte din întrebări țin de domeniul tehnologiei și pentru că vorbeam de riscuri: un alt risc îl reprezintă posibilitatea ca o politică climatică să fie inflaționistă, din moment ce trebuie ales un proces mai puțin productiv și eficient pe termen scurt dar mai puțin poluant, pentru a obține aceleași rezultate (de exemplu în energie). Întrebarea pe care o lansez: ar putea fi puse băncile centrale într-un conflict de interese dacă se ajunge la concluzia că pe un anumit orizont de timp “înverzirea” cauzează mai multă inflație decât “încălzirea”? Cât de bine anticipăm și cum plătim costul tranziției la emisii zero?
Emisiile de carbon nu se rezumă doar la companiile ce produc combustibili fosili, includ și companii de transport, producătoare de materiale de construcții, agricole etc. Astfel că trebuie pusă întrebarea: cât de departe suntem dispuși să mergem și cât de repede vrem să ajungem? Aceasta este genul de întrebare al cărei răspuns este dificil de crezut că poate fi găsit de banca centrală. Dar astăzi avem panelisti cu diverse background-uri și asta e foarte bine! Aștept opiniile lor cu mare curiozitate!
O altă chestiune care se ridică este dacă ar trebui ca băncile centrale să facă politică sectoriala: să aleagă câștigători sau pierzători, câștigători verzi și pierzători mari sau poluanți de exemplu. Aici mi-aș permite să încerc un răspuns: ar fi o cale periculoasă. Băncile centrale nu fac politică industrială, acesta este atributul guvernelor, și chiar și această intervenție poate fi pusă sub semnul întrebării. Bancherilor centrali le-ar trebui mandate explicite de la parlamente pentru a-și putea asuma obiective noi.
De asemenea, există o multitudine de teme în lume la acest moment, care își caută rezolvările, precum ar fi inegalitatea (de venituri sau active), discriminarea (rasială sau de gen), conflictele dintre generații și problemele demografice. Și aici lansez următoarea întrebare: nu ar fi o capcană ca băncile centrale să atace frontal aceste subiecte? Ar avea instrumente pentru a influența aceste teme? Le-ar afecta independența?
Eu cred că o bancă centrală care va incearca să rezolve toate problemele societății, va ajunge cel mai probabil să-și piardă independența și credibilitatea de care se bucură, pentru că ar subperforma în îndeplinirea obiectivelor, având instrumente limitate. Iar cel mai important este să ne asigurăm că piatra de temelie a acestor instituții nu se va deteriora: și acea piatră de temelie este încrederea, credibilitatea.
Consider că băncile centrale nu pot repara tot ce este stricat în societate. Ele au în prezent o misiune bine stabilită, pe care și-au îndeplinit-o cu rezultate bune în ultimele decenii: stabilitatea prețurilor. Și vă reamintesc că băncile centrale au patru grupe mari de instrumente: rata dobânzii de politică monetară, intervențiile, rezervele minime obligatorii și măsurile macroprudențiale. Când au un obiectiv clar, băncile centrale pot fi independente, când au mai multe, care nu mai depind decât în foarte mica măsură de ele, independența scade, iar această independență arată că băncile centrale trebuie să rămână delimitate de executivul principal.
Băncile centrale trebuie să rămână independente, transparente, credibile și demne de încredere. În acest context vom studia îndeaproape toate evoluțiile referitoare la schimbările climatice, vom evalua în permanență rolul și potențialul nostru pe această temă. Miza schimbării climatice și a investițiilor verzi este ridicată, iar Banca Națională a României vă urmări cu atenție și va analiza aceste evoluții. O remarcă de închidere: am atâtea întrebări, deși nu sunt la vârsta întrebărilor, dar am vrut să arăt cât de complex este de fapt subiectul!
Vă mulțumesc și vă urez succes în dezbateri! Și sper să atingeți cât mai multe din întrebările mele!