Consiliul European a adoptat marți, 21 februarie, în mod oficial un regulament de modificare pentru a include capitolele privind REPowerEU în Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR). Scopul este de a consolida autonomia strategică a Uniunii Europene prin diversificarea surselor sale de aprovizionare cu energie și prin încetarea dependenței față de importurile de combustibili fosili rusești, se arată într-un comunicat al Consiliului European.
Noul regulament va permite statelor membre ale blocului comunitar să introducă un nou capitol privind REPowerEU în Planurile lor Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR) din cadrul NextGenerationEU, pentru a finanța investițiile și reformele fundamentale care vor contribui la realizarea obiectivelor REPowerEU.
Câteva dintre obiectivele esențiale ale REPowerEU sunt:
- îmbunătățirea rezilienței, a securității și a durabilității sistemului energetic al Uniunii Europene, prin reducerea necesară a dependenței față de combustibilii fosili;
- diversificarea surselor de aprovizionare cu energie la nivelul Uniunii Europene (inclusiv prin creșterea gradului de utilizare a surselor regenerabile);
- sporirea eficienței energetice și creșterea capacității de stocare a energiei.
De asemenea, conform informațiilor oferite de sursa citată, urmează să fie puse la dispoziție granturi suplimentare în valoare de 20 de miliarde de euro pentru finanțarea investițiilor și a reformelor. Sursele de finanțare vor fi Fondul pentru Inovare (60%) și alocarea anticipată a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră – ETS – (40%).
Statele membre pot solicita sprijin sub formă de împrumut chiar dacă suma depășește 6,8% din VNB
Cheia de repartizare este o formulă care ia în considerare politica de coeziune, dependența statelor membre de combustibilii fosili și creșterea prețurilor de investiții.
În plus, statele membre vor avea mai multe oportunități pentru a solicita sprijin sub formă de împrumut, inclusiv în cazul cererilor care depășesc 6,8% din VNB (venitul național brut), atunci când se aplică condițiile relevante. Statele membre vor avea posibilitatea unor transferuri voluntare din Rezerva de Ajustare la Brexit.
Context și etapele următoare
La 18 mai 2022, Comisia Europeană a propus pachetul “REPowerEU”, care modifică Regulamentul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) și alte acte legislative. Consiliul a convenit asupra poziției sale cu privire la propunere la 4 octombrie 2022. La 10 noiembrie, Parlamentul European a adoptat o serie de amendamente la propunerea legislativă, care constituie poziția sa în cadrul negocierilor cu Consiliul.
Negocierile din cadrul trilogului au început la 16 noiembrie și s-au încheiat cu un acord provizoriu la care s-a ajuns la 14 decembrie 2022. Parlamentul European a adoptat regulamentul în primă lectură la 14 februarie 2023. Întrucât Consiliul a adoptat regulamentul, acesta va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare în ziua următoare.