Parcul Liniei este unul dintre cele mai importante proiecte de regenerare urbană ce se desfășoară în prezent în București. A presupus refuncționalizarea unei zone abandonate pe locul unei șine de tren dezafectate, care străbate Sectorul 6 între cartierele Drumul Taberei și Militari.
Prima fază a parcului a fost inaugurată în anul 2023 – pe o suprafață de aproximativ 4,5 hectare din zona Lujerului. Un an mai târziu, au fost finalizate lucrările și la faza 2 – încă 3,5 hectare de parc care au legat Faza 1 de zona mall-ului AFI.
Tot în 2024 ar fi trebuit să înceapă lucrările și la ultima fază – însă acest moment a fost amânat. Faza 3 din Parcul Liniei este și cea mai mare, fiind vorba de aproximativ 80.000 mp (8 hectare). Va avea 4,2 kilometri în lungime și se va întinde de la Strada Valea Cascadelor până în zona Lujerului, unde începe Faza I.
Acum, Primăria Sectorului 6 oferă un update cu privire la situația proiectului. Potrivit reprezentanților administrației locale, Faza 3 din Parcul Liniei se află în prezent pe finalul etapei de proiectare și, deși lucrările ar putea începe teoretic în mai puțin de o lună, se pare că lipsesc niște semnături.
Ce spune Primăria Sectorului 6 despre stadiul proiectului
- ”Anul trecut, au fost aprobate exproprierile în Consiliul General, iar noi am livrat banii către contul mare al proiectului;
- Primarul General nu a semnat deschiderea conturilor pentru fiecare lot în parte, astfel că nu se consideră că banii au ajuns la cei expropriați. Din aceasta cauză, nu putem intabula terenul pe care-l luăm. Astfel că așteptăm dispoziția de Primar General pentru continuarea/finalizarea procesului de expropriere;
”Este nevoie ca PG sa semneze deschiderea unui cont sau unor conturi in care să plătim exproprierile. Terenul intra în proprietatea Municipiului București după această procedură, conform Legii.”, a precizat și edilul Ciprian Ciucu într-un comentariu pe Facebook.
- De asemenea, proiectul nu are încă avizul Comisiei Tehnice de Circulație de la Primăria Generală (la fel ca Belșugului, Parcul Grozăvești);
- Dacă primim toate semnăturile, lucrările la Parcul Liniei 3 ar putea începe în martie, după ce se va încheia etapa de proiectare.”, sunt precizările făcute de reprezentanții primăriei de sector.