Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Sectorul 1 al Capitalei își face propria companie de curățenie stradală și deszăpezire. Actualul contract cu Romprest se încheie pe 30 iunie

Imagine informativă generată cu AI via Facebook / Iulian Hatmanu

Curățenia stradală și deszăpezirea din Sectorul 1, unul dintre cele mai bogate UAT-uri din țară, urmează să fie asigurate de o companie proprie a Primăriei. Consiliul Local al Sectorul 1 a aprobat înființarea societății URBANZOR SRL, o companie cu capital integral public care urmează să preia cele două servicii esențiale.

Este unul dintre pașii prin care administrația încearcă să schimbe modul în care sunt gestionate serviciile de salubrizare în sector, având în vedere faptul că pe data de 30 iunie 2026 se încheie actualul contract de salubrizare cu operatorul Romprest.

Cât despre noua companie înființată, aceasta va prelua treptat activitatea de la operator pe măsură ce sunt operaționalizate departamentele, spune Iulian Hatmanu, unul dintre viceprimarii Sectorului 1.

Curățenia, adusă mai aproape de Primărie

Din proiect reiese că Primăria vrea să gestioneze direct o parte din activitățile de salubrizare. Aici intră lucruri de bază pentru oraș: măturatul, spălatul străzilor, întreținerea spațiilor publice și intervențiile din timpul iernii.

Noua companie nu se va ocupa de colectarea deșeurilor menajere. Acest serviciu va fi scos la licitație și delegat unui operator specializat, precizează Primăria.

În practică, asta înseamnă că Sectorul 1 va funcționa cu un sistem împărțit. Curățenia stradală va fi gestionată de compania publică, iar ridicarea gunoiului va rămâne în zona privată.

O structură simplă

URBANZOR SRL va fi deținută în mare parte de Consiliul Local, cu o participație mai mică a Direcției de Utilități Publice. Un detaliu important este că societatea nu va avea Consiliu de Administrație.

Administrația spune că își dorește o formulă mai flexibilă, care să poată reacționa mai repede în teren. Dacă asta va însemna și servicii mai bune, rămâne de văzut.

Ce s-a votat acum ține de înființarea efectivă a companiei. Detaliile concrete lipsesc încă. Nu se știe câte utilaje vor fi, câți oameni vor lucra sau cum va arăta organizarea în teren. Aceste lucruri ar urma să fie stabilite în etapa următoare, pe baza unui studiu de specialitate, mai precizează reprezentanții administrației locale.

La 19 februarie 2026, Consiliul Local Sector 1 a aprobat mandatul primarului Sectorului 1 pentru comunicarea încetării contractului actual cu Romprest la data de 30 iunie 2026.

La 31 martie 2026, Consiliul Local a aprobat modalitățile de gestiune pentru activitățile serviciului public de salubrizare, iar la 2 aprilie 2026, Consiliul General al Municipiului București a acordat împuternicirea expresă necesară pentru înființarea unei societăți de interes local în acest scop.

Fără taxă pentru curățenia stradală

Primăria spune că activitățile de curățenie și deszăpezire vor fi plătite din bugetul local. Nu este luată în calcul o taxă separată pentru locuitori.

Există, în schimb, discuții despre o posibilă taxă pentru colectarea deșeurilor menajere. Aceasta ar putea apărea din 2027, după consultări cu locuitorii.

În aceeași ședință de Consiliu Local de joi, 23 aprilie, a fost aprobat și bugetul Sectorului 1 pentru 2026, un buget de 2,68 miliarde lei. Față de 2025, suma crește cu zece procente, iar investițiile se apropie de pragul de un miliard de lei, spune Primăria. Proiectul de buget este disponibil integral pe site-ul Primăriei Sectorului 1 și poate fi consultat AICI.


Citește și: Sectorul 1 vrea să schimbe din temelii sistemul de salubrizare: Primăria preia curățenia stradală și deszăpezirea, iar colectarea deșeurilor va fi scoasă la licitație

Total
0
Shares
Pe aceeași temă