Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Autobuzele turistice supraetajate din București revin de astăzi pe traseu. Ce traseu are și cât costă o călătorie cu Bucharest City Tour

Primăria Municipiului București anunță relansarea traseului turistic „Bucharest City Tour”, operat cu autobuze supraetajate, care vor circula în weekend prin principalele zone turistice ale Capitalei. Serviciul reîncepe de de astăzi și va funcționa pe tot parcursul sezonului cald.

Pentru început, pe traseu vor circula două autobuze supraetajate, fiecare cu o capacitate de 83 de locuri, însă numărul acestora poate fi crescut până la șase pe timpul verii, în funcție de cerere.

Care este traseul Bucharest City Tour

Traseul are aproximativ 16 kilometri dus-întors și include 15 stații. Autobuzele vor trece prin unele dintre cele mai importante puncte ale orașului: Piața Presei, Arcul de Triumf, Piața Victoriei, Piața Romană, Piața Universității, Palatul Parlamentului și Piața Unirii.

Programul de circulație este vineri-duminică, între orele 10:00 și 21:00, cu o frecvență estimată de aproximativ 40 de minute între vehicule, în funcție de trafic.

Tarif promoțional în prima lună de circulație

Biletul costă 49 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copiii între 4 și 14 ani, în prima lună, tarif prezentat de PMB drept promoțional. Copiii sub 4 ani și persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate. Biletele pot fi cumpărate direct din autobuz, cu cardul, sau de la centrele de vânzare STB.

Un element important este faptul că biletul este valabil întreaga zi, în sistem hop-on hop-off. Astfel, călătorii pot coborî în orice stație pentru a vizita zona și pot urca ulterior în alt autobuz de pe traseu, de un număr nelimitat de ori. Practic, turiștii sau bucureștenii pot transforma autobuzul într-un mijloc flexibil de explorare a orașului.

Autobuzele vor include și un ghid audio accesibil prin coduri QR amplasate pe scaune. Acesta va fi disponibil în patru limbi: română, engleză, franceză și italiană. În fiecare vehicul va exista și un însoțitor de bord care va coordona accesul și va oferi hărți ale traseului.

Autobuzele turistice au fost lansate inițial în toamna anului trecut, însă au circulat doar 39 de zile, din cauza condițiilor meteo, susține administrația locală. Potrivit datelor prezentate de Primăria Capitalei, acestea au transportat atunci aproximativ 8.300 de călători și au generat încasări de circa 563.000 de lei.


Citește și: Autobuzele supraetajate revin în București după 5 ani: linia turistică City Tour repornește pe 25 august. Cât va costa o călătorie?

Total
0
Shares
Pe aceeași temă