Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

FOTO. Au început lucrările la modernizarea șinelor de tramvai pe Bd. Camil Ressu din București. Șantierul, parte din cel mai lung lot prevăzut pentru reabilitare și început în septembrie

Primarul Interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a șinelor de tramvai și pe Bd. Camil Ressu din București. Șantierul face parte din lotul 1, în lungime de 18 kiloemtri, care prevede modernizarea șinelor pe axa Bd. Theodor Pallady – Bd. 1 Decembrie 1918 – Bd. Basarabia – Calea Călărașilor – Bd. Corneliu Coposu.

Lucrările la lotul 1 au început oficial pe 10 septembrie și au termen de finalizare 2 ani. Contractul are o valoare de aproximativ 150 de milioane de euro.

Până acum, s-a lucrat doar pe pe bulevardele Basarabia și Theodor Pallady.

Acum, începe practic etapa de scoatere a șinelor vechi și dezafectarea vechilor stații, pentru a putea începe lucrările efective pe Bd. Camil Ressu. 

”Reabilitarea lotului 1 presupune modernizarea a 18 km de linie de tramvai, prin lucrări de suprastructură, înlocuire macazuri, construirea a 64 de peroane noi, înlocuirea rețelei aeriene și a cablurilor de curent continuu, modernizarea a 5 stații de alimentare. 

Această linie, folosită zilnic de zeci de mii de bucureșteni, nu a mai beneficiat de lucrări majore de modernizare de peste 40 de ani.”, a transmis Stelian Bujduveanu pe pagina sa de Facebook.

Stadiul lucrărilor la începutul lunii noiembrie

La începutul lunii noiembrie, primarul intermar Stelian Bujduveanu a prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare pentru Lotul 1 de tramvai – cel mai lung traseu de șine prevăzut pentru reabilitare. 

Ce se întâmpla la începutul lunii noiembrie:

  • Pe Bulevardul Theodor Pallady, aproape întregul sistem vechi de cale de rulare a fost demontat. Echipele lucrau la înlocuirea bordurilor, refacerea pavajelor și modernizarea peroanelor.
  • Pe Bulevardul Basarabia, aproximativ 3 kilometri de cale dublă au fost deja dezafectați. Linia aeriană este aproape finalizată, iar lucrările de săpătură continuă într-un ritm intens.

Citește și: Au început lucrările la șinele de tramvai de pe Bd. Basarabia și Bd. Theodor Pallady. Tot ce trebuie să știi despre acest proiect și ce se mai întâmplă cu șantierul de la linia 5

Total
0
Shares
Pe aceeași temă