Primarul Municipiul București, Nicușor Dan, a anunțat prin intermediul paginii sale de Facebook faptul că a fost semnat contractul pentru elaborarea unui master plan pentru dezvoltarea infrastructurii velo. Potrivit edilului, acest master plan va identifica traseele optime în funcție de nevoile oamenilor și va permite ulterior realizarea de investiții în această modalitate de transport folosind fonduri europene.
Master planul va fi elaborat de F.I.P. Consulting SRL, iar valoarea contractului este de 530.000 lei. Termenul de elaborare al master planului este de 12 luni, astfel acesta urmează să fie finalizat în 2024.
”Avem nevoie de acest document strategic care va sta la baza proiectelor de dezvoltare a unei rețele extinse de piste pentru biciclete, va identifica și prioritiza trasee optime atât pe străzile principale, cât și pe cele secundare, ținând cont de nevoile utilizatorilor actuali sau potențiali, trafic, zone de interes, dar și de dezvoltarea urbanistică a unor zone din oraș.
Astfel, rețeaua de piste pentru biciclete va fi conectată cu pistele deja existente sau în curs de execuție și va face legătura între zonele rezidențiale și zonele principale de interes, precum locuri de muncă, de educație, zone comerciale, instituții, dar și cu localitățile limitrofe Capitalei.”, a precizat primarul Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
Cum arată infrastructura pentru biciclete din Capitală în acest moment?
Anul trecut, GreenCommunity a solicitat primăriilor din marile orașe din România informații despre infrastructura dedicată mobilității cu bicicleta, respectiv de câți kilometri de piste de biciclete dispun aceste aglomerări urbane. Potrivit informațiilor furnizate de către Primăria Municipiului București, în acest moment există 32,5 kilometri de piste pentru biciclete în Capitală.
Important de precizat este faptul că doar o mică parte dintre acești kilometri sunt realizați la standarde decente și oferă posibilitatea cicliștilor de a se deplasa în siguranță. Mai mult decât atât, abordarea administrației locale până în acest moment nu a fost unitară și nu a prevăzut un plan integrat și coerent pentru dezvoltarea acestui tip de infrastructură.
”Trebuie să încurajăm mersul cu bicicleta. Bicicliștii vor apărea acolo unde există o infrastructură sigură. Drept dovadă este pista de pe Calea Victoriei. Trebuie să înțelegem că majoritatea deplasărilor unui om în oraș – cel puțin în București – sunt pe distanțe scurte: între 2-3 kilometri, poate maxim 5-6 kilometri.”, declara Mihai Deneș, vicepreședinte Federația Bicicliștilor din România, la conferința ”Manifest pentru mobilitate urbană sustenabilă”, organizată de GreenCommunity.