Cum discriminează orașul persoanele cu dizabilități. Arh. Iris Popescu: ”Avem rampe pe care nici măcar atleții nu le-ar putea urca”

Arh. Iris Popescu, fondator AMAIS, a vorbit în cadrul conferinței ”Orașul la scară umană – Manifest pentru mobilitate urbană sustenabilă” despre discriminarea cauzată de mediul construit, dar și despre modalitățile prin care mobilitatea urbană poate deveni incluzivă și ce ar trebui să facă administrațiile în acest sens.

Iris Popescu a oferit o definiție personală a noțiunii de mobilitate: ”Pentru mine, mobilitatea urbană este reprezentată de cetățeni – oamenii care utilizează spațiul public urban, în cazul de față – și cât de conștienți suntem de obstacolele existente și create în mediul construit”.

Ce este discriminarea cauzată de mediul construit? 

Astfel, fondatoarea organizației AMAIS a explicat un concept despre care nu se vorbește suficient în spațiul public, anume discriminare cauzată de mediul construit. 

”Sunt sigură că foarte mulți dintre cei prezenți sunteți conștienți de faptul că spațiul poate limita sau amplifica abilitățile. Discriminarea cauzată de mediul construit poate să țină de vârstă, de gen, de abilități sau dizabilități, de rasă, de categorie socială sau profesională, dar această discriminare are diverse intensități în funcție de capacitățile noastre de a ne adapta la obstacolele create de mediul construit. Într-adevăr, persoanele cu dizabilități permanente sunt cele care simt cel mai mult această excludere creată de mediul construit.”, a spus Iris Popescu.

Ce ar trebui să aibă în vedere administrația publică în ceea ce privește mobilitatea persoanelor cu dizabilități?

”Avem o legislație care ne cere să aplicăm soluțiile legate de accesibilizarea spațiului public, avem un normativ de proiectare MP051 care ne dă soluțiile, cum ar trebui să fie accesibilizat spațiul public pentru persoanele cu dizabilități și avem inclusiv cerințe în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Cu toate acestea, soluțiile sunt de cele mai multe ori proiectate și/sau executate îndoielnic.”, a afirmat Arh. Iris Popescu. 

Cât despre contextul actual în care se aplică normele, fondatoarea AMAIS a oferit mai multe exemple negative: ”Avem rampe pe care nici măcar atleții fără dizabilități nu le-ar putea urca, avem indicatoare pe care scrie “Loc de parcare pentru handicapați” și avem inclusiv, în unele cazuri, foi de hârtie pe care avem printat vizual un text în Braille.” 

”De ce se ajunge la aceste soluții îndoielnice care fac să arate că nu ne pasă?” 

Arh. Iris Popescu a identificat o parte din motivele pentru care orașul încă discriminează persoanele cu nevoi speciale: prejudecățile, mentalitatea, lipsa materialelor teoretice și a profesioniștilor în domeniul accesibilizării. 

”Concret, nu avem cărți în România despre accesibilizare și proiectare incluzivă. Apoi, avem o lipsă a profesioniștilor specializați în aceste domenii – în cazul de față, nu avem arhitecți specializați în proiectare incluzivă. Pe lângă asta, nici statul român nu-ți oferă niciun fel de formă prin care te poți acredita”, spune fondatoarea AMAIS. 

Mai mult decât atât, Iris Popescu a explicat că avem de-a face cu un cerc vicios – arhitecții nu proiectează incluziv pentru că nu simt prezența persoanelor cu dizabilități în societate, iar persoanele cu dizabilități sunt izolate de societate din cauza mediului construit neprietenos. 

”Avem multe prejudecăți. Se merge mult pe percepția că proiectarea este făcută de persoane fără dizabilități pentru niște persoane pe care nu le simt prezente în societate. E clar că este un cerc vicios, avem un mediu construit neprietenos care împiedică persoanele cu dizabilități să fie prezente în societate. Nu există o presiune asupra autorităților ca aceste probleme chiar să fie rezolvate.”, a precizat arhitecta.

”Mediile în care segregarea socială este foarte puternică nu ne oferă posibilitatea să descoperim diversitatea umană”

Nu în ultimul rând, Iris Popescu a vorbit despre percepția dizabilității în societate: ”Suntem blocați în acest mod de a defini dizabilitatea, pe modelul medical în care focusul este pe starea de sănătate și, de cele mai multe ori, dizabilitatea este asociată cu o boală sau cu o afecțiune. În timp ce, încă din anii 80` se face foarte mult advocacy și se lucrează pe partea de conștientizare, de a înțelege că există și un model social de a defini dizabilitățile.

Din punct de vedere social, explică fondatoarea AMAIS, dizabilitățile pot fi definite drept ”o nepotrivire între abilitățile unei persoane și mediile pe care le creăm, fie că este vorba de un spațiu sau de o aplicație. Atunci focusul se schimbă de la a încerca să adaptăm persoana respectivă, la a vedea cum putem să îmbunătățim spațiile, serviciile, produsele noastre”.

”Dizabilitățile sunt de foarte multe feluri: există dizabilități permanente (spre exemplu, un membru amputat), dizabilități temporare (spre exemplu, o femeie pe perioada sarcinii sau o perioadă de recuperare după o operație invazivă) sau dizabilitățile bazate pe context (spre exemplu, în aeroport, foarte aglomerat, sunt multe zgomote în care chiar și unei persoane auzitoare i-ar fi greu să audă și să înțeleagă mesajele audio). De aceea, avem nevoie să ne concentrăm pe cum putem, în primul rând, să identificăm situațiile de excludere și să înțelegem obstacolele cu care se confruntă oamenii din ce în ce mai diverși și să identificăm și soluții împreună.”, a conchis Arh. Iris Popescu. 

GreenCommunity prezintă ”Ghidul de mobilitate sustenabilă pentru București”, un material din care locuitorii Bucureștiului pot afla informații despre ce înseamnă mobilitatea sustenabilă într-un oraș, care sunt principalele probleme ale Capitalei, ce soluții propun specialiștii, dar și care este viziunea administrației. Detalii aici!