Fotografii via Facebook / Horațiu Cosma
Primele cinci rame electrice regionale PESA au fost predate operatorului CFR Călători și vor intra în circulație de mâine, 6 august, pe două dintre cele mai circulate rute din țară, București – Brașov și București – Constanța. După luni în care garniturile au rămas garate din cauza unor blocaje contractuale, autoritățile anunță că au găsit soluția pentru introducerea lor în serviciul comercial.
Cele cinci rame electrice regionale produse de compania poloneză PESA au fost predate marți către CFR Călători și urmează, așadar, să intre în circulație pe rutele București Nord – Brașov și București Nord – Obor – Fetești – Constanța.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care a precizat că, în ultimele săptămâni, Ministerul Transporturilor, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR), CFR Călători, operatorii privați și producătorul PESA au lucrat pentru deblocarea situației trenurilor.
Potrivit acestuia, garniturile au rămas luni de zile garate în depoul Obor din cauza unor probleme legate de contractul de mentenanță. Am scris despre acest subiect pe GreenCommunity în luna aprilie, după o postare a celor de Asociația Pro Infrastructură.
Soluția aleasă până la urmă a fost semnarea unui act adițional care suspendă plățile pentru mentenanță până când constructorul va finaliza halele de întreținere prevăzute în contract. Până atunci, operațiunile de mentenanță vor fi realizate în facilități închiriate care îndeplinesc cerințele tehnice.

Alte rame noi vor intra în circulație în perioada următoare
Potrivit Ministerului Transporturilor, săptămâna viitoare vor fi predate alte cinci rame electrice către operatorul privat Transferoviar Călători (TFC). Acestea vor circula pe ruta București Nord – Roșiorii de Vede.
Tot atunci este programată și livrarea primei rame electrice interregionale PESA către CFR Călători, care va deservi ruta Galați – Constanța.
Contractul pentru cele 62 de rame electrice regionale, împreună cu serviciile de mentenanță pentru o perioadă de 15 ani, are o valoare de aproximativ 2,78 miliarde de lei.

Trenurile pot circula cu o viteză de până la 160 km/h
Noile rame electrice regionale sunt formate din trei vagoane și pot transporta până la 465 de pasageri, dintre care 238 pe scaune.
Acestea sunt echipate cu:
- viteză maximă de 160 km/h;
- instalație de climatizare;
- internet Wi-Fi;
- spații și facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă;
- sistem european de control al traficului feroviar ERTMS/ETCS.
Introducerea noilor garnituri face parte din procesul de reînnoire a materialului rulant din România, după mai multe decenii în care majoritatea trenurilor de călători au fost formate din vagoane și locomotive vechi.
Ultimii ani au adus primele achiziții importante de trenuri noi, atât regionale, cât și interregionale, finanțate prin fonduri europene și coordonate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în paralel cu proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare de pe principalele coridoare ale țării.