Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Atenție, bucureșteni: Tramvaiul 41 nu mai circulă toată luna august. Ce alternative pune la dispoziție STB

Tramvaiul 41 ”ia o pauză” și nu va mai circula toată luna august. Începând de vineri, 1 august 2025, linia de tramvai va fi suspendată, din cauza unor lucrări de infrastructură în intersecția dintre Bulevardul Ghencea și strada Constantin Titel Petrescu, anunță STB.

Pentru a asigura continuitatea transportului public pe unul dintre cele mai aglomerate trasee din București, STB introduce două linii navetă de autobuz:

  • Linia 641 va circula între terminalul Ghencea și Piața Presei, înlocuind traseul complet al tramvaiului 41;
  • Linia 643 va funcționa între Dedeman Ghencea și Podul Grant, pentru a acoperi tronsonul cu cel mai ridicat flux de călători.

Intervalul de succedare între autobuze va fi de 3–5 minute, pentru a menține o frecvență ridicată în orele de vârf.

STB estimează că lucrările vor dura aproximativ patru săptămâni, iar în acest timp va monitoriza constant funcționarea celor două linii navetă și va adapta numărul de vehicule în funcție de cererea de transport.


Citește și: Vin banii europeni pentru transportul public din București. Lista de cumpărături a Primăriei: 100 de troleibuze articulate, 79 de tramvaie și 50 de kilometri de șine modernizate

Total
0
Shares
Pe aceeași temă