Anul 2022 a arătat, mai intens ca oricând, impactul distructiv al schimbărilor climatice asupra oamenilor. Fie că este vorba despre valuri critice de căldură, inundații sau furtuni catastrofale, un lucru este clar – amploarea copleșitoare a dezechilibrelor climatice crește din ce în ce mai mult.
Un raport recent, întocmit de organizația de mediu Carbon Disclosure Project (CDP), scoate la iveală faptul că patru din cinci orașe ale lumii (80%) sunt expuse în fața riscului de a fi afectate de episoade climatice periculoase: valuri extreme de căldură (46%), ploi abundente (36%), secetă (35%) și inundații (33%).
998 de orașe din întreaga lume au fost monitorizate
Cercetarea arată că aproape unul din trei orașe (28%) se confruntă cu dezechilibre climatice semnificative, care amenință cel puțin 70% din populația acestora. Cei mai expuși la pericol sunt vârstnicii, cei din familii cu venituri mici, copiii, comunitățile marginalizate/minoritățile și persoanele cu probleme de sănătate, indică raportul.
Schimbările climatice severe se reflectă și asupra sănătății oamenilor. Peste două treimi dintre orașe (62%) au exprimat că tulburările climatice pot provoca: boli declanșate de căldură excesivă, afecțiuni respiratorii, leziuni fizice directe și decese datorate evenimentelor meteorologice extreme.
Mai mult de atât, nivelul de trai al oamenilor poate fi afectat de schimbările climatice, prin deteriorarea situației economice, nesiguranța unui loc de muncă sau accesul dificil la resurse vitale (spre exemplu, apa).
Orașele sunt responsabile de 70% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, în ciuda faptului că acoperă doar 3% din suprafața planetei
Cu toate acestea, orașele se află și în centrul soluțiilor, fiind datoare să acționeze eficient în rezolvarea problemelor din domeniul climei. Raportul arată că 65% dintre orașe iau măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon, 55% dintre acestea au realizat o evaluare a riscurilor și vulnerabilităților climatice, iar 46% dintre orașe și-au stabilit ținte de reducere a emisiilor.
Pe lângă reducerea emisiilor, orașele identifică beneficii suplimentare importante din luarea de măsuri climatice, precum reducerea cazurilor de boli asociate poluării, îmbunătățirea calității aerului și ameliorarea stării psihice a oamenilor. Pe plan economic și social, beneficiile au constat în crearea unor noi locuri de muncă, consolidarea securității energetice, creșterea incluziunii sociale și o protecție mai bună a persoanelor din categorii defavorizate/vulnerabile, precizează raportul.
Totodată, raportul arată că implicarea activă a oamenilor și sprijinul sporit din partea decidenților politici sunt cei doi piloni fundamentali în acțiunea împotriva schimbărilor climatice.
Mai mult de jumătate din orașe se confruntă cu o serie de obstacole în atingerea obiectivelor ce privesc reducerea emisiilor
Totuși, cercetarea indică faptul că majoritatea orașelor se confruntă cu diverse bariere în calea acțiunilor climatice. Spre exemplu, 57% dintre orașe au citat factori care le pun la încercare abilitățile de a se adapta schimbărilor climatice, printre care:
- Capacitatea bugetară (25%);
- Construirea de locuințe (17%);
- Sărăcia (13%);
- Inegalitatea (13%);
- Condiția infrastructurii (12%).
Amploarea dezechilibrelor climatice viitoare depinde de modul în care lumea acționează acum pentru a reduce emisiile de CO2. Punând oamenii în centrul acțiunii climatice, orașele pot deveni locuri mai sănătoase, mai prospere și mai incluzive pentru locuitorii lor.
*Informațiile prezentate în acest articol au fost preluate din raportul intitulat “Protecting People and the Planet – Putting people at the heart of city climate action” întocmit de organizația de mediu CDP Worldwide. Acesta poate fi accesat în totalitate aici.
Credit foto: PhilMacDPhoto / Shutterstock.com