Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Cum arată strategia verde a municipiului Brașov pe următorii 20 de ani? Allen Coliban: “Brașovul este într-o continuă transformare pentru a deveni un oraș sustenabil, un oraș al oamenilor”

Prin intermediul unui comunicat recent, Primăria Brașov a prezentat strategia de infrastructură verde a municipiului pe următorii 20 de ani, supusă în prezent dezbaterii publice. 

“Unul dintre obiectivele municipalității este de a transforma Brașovul într-un oraș verde, un oraș prietenos cu locuitorii săi, un oraș sustenabil. De aceea, strategia de infrastructură verde a municipiului este unul dintre documentele programatice importante pentru cum va arăta Brașovul în următorii 20 de ani”, se arată în sursa citată. 

Conform proiectului, principalele politici publice asupra cărora municipalitatea Brașov ar trebui să se concentreze în următorii ani sunt legate de:

  • extinderea suprafețelor deservite de spațiile verzi urbane și creșterea accesibilității către acestea; 
  • conservarea biodiversității urbane și a patrimoniului natural; 
  • educarea comunității locale cu privire la sustenabilitatea spațiilor verzi urbane; 
  • înverzirea urbană, extinderea și interconectarea spațiilor verzi urbane; 
  • managementul sustenabil al infrastructurii verzi urbane;
  • promovarea amenajărilor peisagistice sustenabile.

Strategia propune, totodată, și programele necesare pe care administrația ar trebui să le implementeze, fiecare program fiind detaliat până la tipurile de vegetație, cum ar trebui amenajate și întreținute zonele verzi, inclusiv costuri pentru implementare și soluții de finanțare nerambursabilă.

Care sunt cele mai importante programe propuse? 

  • Transformarea fostelor zone industriale în parcuri

Unul dintre programele propuse în strategia de infrastructură verde se axează pe reintegrarea, ecologizarea și revitalizarea fostelor zone industriale din Brașov. Primăria informează că sunt analizate două platforme, Rulmentul și Lubrifin – IUS – Lemexim, în cazul cărora sunt prezentate etapele de tranziție spre amenajarea a două zone verzi de mari dimensiuni.

Primăria Brașov vrea să regenereze platforma industrială Rulmentul. Foto: Primăria Brașov
  • Crearea unei centuri verzi în partea nordică a orașului

Un alt program notabil pentru a crește calitatea vieții locuitorilor din Brașov este crearea unei centuri verzi din perdele de protecție în zona nordică a orașului, pe o lungime totală de 120 de kilometri, care include drumurile naționale, centura ocolitoare, dar și drumurile agricole și canalele de irigații care tranzitează zonele agricole.

  • Vegetalizarea parcărilor colective

Strategia de infrastructură verde cuprinde și vegetalizarea parcărilor colective din municipiul Brașov, publice sau private, prin plantări de arbori și arbuști care se vor realiza și în cadrul parcărilor, nu doar perimetral acestora.

  • (Re)amenajarea aliniamentelor stradale și a sensurilor giratorii

Și aliniamentele stradale și sensurile giratorii ocupă un loc important în această strategie. Sunt propuse amenajări și remodelări ale unor aliniamente stradale în tot orașul, dar și reconfigurări ale unor profile stradale pentru a asigura spații mai largi zonelor verzi, pistelor de bicicletă și zonei pietonale. În sensurile giratorii se propune o remodelare a compoziției vegetale, pentru a asigura o vegetație sustenabilă.

  • Acoperișuri vegetale 

Un alt program cu efecte directe asupra reducerii poluării și creșterii calității aerului sunt acoperișurile verzi. Acestea sunt recomandate în cadrul tuturor construcțiilor noi, acolo unde structura permite astfel de intervenții. 

Potrivit Primăriei Brașov, acoperișurile verzi ar putea fi opționale/recomandate pentru locuințele individuale și obligatorii pentru toate construcțiile cu caracter public, semipublic sau care cuprind spații comune (de exemplu: spații comerciale, clădiri de birouri, hoteluri, unități medico-sanitare etc.). Acoperișul verde ar trebui să ocupe cel puțin 80% din suprafața totală a acoperișului. O abordare similară a fost adoptată cu succes în orașul Sheffield din Marea Britanie.

Mai mult, la aceste programe se adaugă:

  • plantări de arbori de-a lungul căilor ferate;
  • înființarea unor grădini comunitare în spațiile verzi din cartierele de locuințe, în unitățile de învățământ preuniversitar și în curțile instituțiilor publice; 
  • managementul speciilor invazive; 
  • managementul sustenabil al apelor pluviale; 
  • managementul sustenabil al grădinilor private; 
  • măsuri de combatere a alunecărilor de teren cu ajutorul vegetației; 
  • declararea zonelor cu biodiversitate ridicată ca arii naturale protejate urbane.

Strategia dedicată infrastructurii implică și o serie de propuneri pentru accesibilizarea sau amenajarea de noi zone verzi de mari dimensiuni, cum ar fi: un parc în jurul Sălii Polivalente; Dealul Șprenghi; amenajare de pajiști la baza dealului Stejerișul Mare; amenajarea unei grădini publice în curtea spitalului Mârzescu; parcul de pe Dealul Cetățuii; Dealul Melcilor și cariera; promenada de la baza sud-estică a muntelui Tâmpa.

Conform municipalității, brașovenii sunt invitați să își spună punctul de vedere cu privire la această strategie până în data de 26 februarie (mai multe detalii pot fi accesate aici).

A. Coliban: “Este un document foarte important pentru cum va arăta Brașovul în următorii 20 de ani”

“Brașovul este într-o continuă transformare pentru a deveni un oraș sustenabil, un oraș al oamenilor, un oraș în care îți dorești să locuiești. Realizăm acest obiectiv atât prin investițiile cu impact pozitiv în calitatea mediului, cât și prin crearea bazei necesare construirii unui oraș verde. Unul dintre documentele strategice semnificative pentru a ajunge la Brașovul verde este strategia de infrastructură verde, care ne oferă politicile publice și regulamentele necesare, cât și programele și proiectele pe care municipalitatea trebuie să le implementeze în următorii ani” a comunicat primarul Allen Coliban, conform sursei citate.

“Este un document foarte important pentru cum va arăta Brașovul în următorii 20 de ani, cât spațiu verde vom avea, cât de curat va fi aerul sau cât de confortabil vor trăi brașovenii în orașul lor. Vă invit, deci, să veniți cu completări sau modificări a acestei strategii, până în data de 26 februarie, urmând ca la sfârșitul lunii martie să propunem documentul final Consiliului Local”, a mai transmis edilul.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă