Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Care ar putea fi viitorul depoului Victoria din București? O asociație propune realizarea unui muzeu al transportului bucureștean, OAR solicită primăriei să realizeze un concurs de soluții 

Depoul Bonaparte fotografiat în anul 1929. Credit foto: ADIZMB

”Ce poate deveni Depoul Victoria? Avem nevoie de idei!” își încep anunțul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti (ADIZMB). Asociația fondată de Primăria Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov spune că explorează diverse posibilități pentru o eventuală revitalizare a Depoului Victoria, ca parte a proiectului european UrbACT, și pune la dispoziție inclusiv un chestionar, pentru a fi completat de către cetățenii interesați (poate fi accesat aici).

La auzul veștii, Asociația Metrou Ușor a reacționat cu o propunere de înființare în depoul Victoria a unui muzeu al transportului bucureștean. O altă reacție a venit chiar din partea Ordinului Arhitecților Filiala București, care solicită primăriei să realizeze, în primul rând, un concurs de soluții.

Istorie, pe scurt

Depoul Bonaparte (în prezent, Victoria) este primul depou de tramvaie din București și din Vechiul Regat, fiind deschis în anul 1871. Acesta este relativ contemporan cu primul depou de tramvaie de pe teritoriul actual al României, care a fost construit la Timișoara în 1868 și care este amenajat astăzi ca muzeu al transportului public din Timișoara. De-a lungul vremii, Depoul Bonaparte și-a schimbat numele de mai multe ori, azi fiind cunoscut ca Depoul Victoria. Pe durata funcționării, depoul a găzduit aproape toate tipurile de tramvaie care au circulat în București.

Arealul depoului Victoria se află în prezent într-o stare de degradare. Credit foto: OAR București

În prezent, Depoul Victoria se află într-o stare avansată de degradare fizică și morală, dar încă funcțional, fiind utilizat pentru întreținerea și gararea tramvaielor mai vechi ale Bucureștiului. Depoul include și o mică zonă de tipografie, precum și o serie de spații nefolosite sau utilizate ca depozitări pentru entități separate de depou. Tramvaiele moderne, recent achiziționate, care rulează pe liniile 1 și 10 (din vecinătatea depoului) nu sunt garate și nici întreținute aici, întrucât Depoul Victoria nu dispune de infrastructura, echipamentele și facilitățile necesare.

Context

Potrivit anunțului venit din partea ADIZMB, Primăria Municipiului București intenționează să elaboreze un Plan Urbanistic Zonal pentru valorificarea patrimoniului istoric al depoului Victoria (fost Bonaparte), prin crearea unui echipament public reprezentativ care va îmbina, în mod armonios și sustenabil, trecutul cu prezentul și viitorul mobilității urbane din București. 

Acest nou echipament și spațiu public al orașului își propune să fie un loc atractiv, incluziv și accesibil tuturor categoriilor de utilizatori (indiferent de vârstă, abilități, condiție socială etc). De asemenea, își propune să devină un exemplu de bună practică privind implementarea soluțiilor de restaurare, conversie și valorificare a patrimoniului istoric, a soluțiilor pentru energie curată și regenerabilă, a principiilor de economie circulară, precum și a soluțiilor bazate pe natură, care asigură un micro-climat sănătos și (cât mai) rezilient la efectele negative ale schimbării climatice.

După aprobarea noilor reglementări de urbanism și a datelor de temă privind necesarul de funcțiuni și activități dorite, atmosferă urbană, număr de utilizatori, utilități și echipamente publice, va fi organizat un concurs internațional de soluții pentru arhitectură și design urban, prin care va fi ales cel mai potrivit proiect pentru obiectivele vizate, se mai arată în comunicatul ADIZMB.

De ce ar avea nevoie Bucureștiul de un muzeul al transportului?

Asociația Metrou Ușor propune folosirea acestui spațiu istoric pentru a adăposti un muzeu al transportului bucureștean, așa cum au marile capitale ale Europei.

”Dacă în marile orașe europene astfel de capsule ale timpului sunt valorificate și transformate în veritabile muzee ale transportului în comun, la București patrimoniul tehnic și istoric nu este mereu pus în valoare.

București are o bogată istorie a fabricării vehiculelor de transport public. Cumulat, mii de tramvaie, autobuze și troleibuze au fost construite la București pentru întreaga țară, dar și pentru export. Vehiculele istorice demne de a fi păstrate în muzeu se împuținează la fiecare câțiva ani prin casări privite dintr-o perspectivă pur contabilă, fără înțelegerea valorii istorice a acestora. Iar cele care au scăpat, pentru moment, sunt depozitate în condiții improprii, ceea ce va conduce în viitor la restaurări dificile și costisitoare.

În 2024, ultimele două troleibuze istorice românești din patrimoniul STB au fost restaurate și expuse temporar, spre bucuria a sute de copii. Zecile de parade cu tramvaie de epocă neîncăpătoare care au avut loc de-a lungul anilor arată apetitul publicului pentru istoria urbană.

București are nevoie de un Muzeul al Transportului, iar Depoul Victoria ce a luat naștere în 1871 este locul cel mai potrivit și bifează toate criteriile de pentru a fi un muzeu atractiv: infrastructură de patrimoniu tehnic ce merită restaurată într-o locație centrală cu potențial turistic și acces facil la toate mijloacele de transport. În apropiere se află numeroase alte muzee, precum Grigore Antipa, Geologiei, Hărților și Țăranului Român, astfel că depoul istoric poate fi ușor integrat în circuitele turistice.

Primăriile și operatorii de transport public din capitalele europene au înțeles faptul că muzeul este una dintre cele mai importante cărți de vizită, prezentând publicului nu doar respectul pentru origini, dar și viziunile de dezvoltare. Halele monument istoric trebuie restaurate și pot fi extinse cu finanțare europeană, pentru gararea tuturor exponatelor. Peste 3200 de semnatari ai petiției noastre susțin acest demers.”, explică Asociația Metrou Ușor în textul postat pe pagina de Facebook a asociației

OAR București solicită Primăriei Municipiului București realizarea regenerării urbane a Depoului Victoria prin procedura legală a Concursului de Soluții!

Deși în comunicatul ADIZMB se precizează că unul dintre pașii următori ar fi realizarea unui concurs de soluții, OAR București subliniază importanța unui astfel de demers. Orice proiect care are în vedere această regenerare urbană atât de dificilă și importantă pentru București, trebuie să fie realizată în urma unui astfel de concurs de soluții, spun ei.

”Reamintim că procedura de concurs de soluții este tipul de achiziție publică din Legea 98/2016, Paragraful 8, necesară identificării celei mai bune soluții pe un sit dat, având criterii  calitative, concurențiale, în urma unei jurizări din care fac parte profesioniști. Concursul de soluții, ca modalitate de achiziție publică a serviciilor de proiectare, este cu atât mai necesar în cazul unor situri complexe cu impact urban public major, cum este cel de la Depoul Victoria, ce face parte din Zona Protejată.

Atragem atenția că realizarea temei pentru un concurs de soluții are la bază două componente: (1)  expertiza profesională a specialiștilor, arhitecți, urbaniști, peisagiști, ingineri, sociologi etc., și (2) dorințele/aspirațiile locuitorilor orașului, rezultate din dezbateri publice realizate într-un cadru structurat, definit de zona societății civile, de mediul cultural și comunitățile interesate (inclusiv cea antreprenorială). Deoarece situl Depoului Victoria este  extrem de important pentru toată zona centrală a Bucureștiului, intențiile de regenerare urbană, tema, documentațiile urbanistice, precum și etapele ulterioare de proiectare pe care le presupune operația trebuie integrate profesionist într-o procedură de concurs de soluții care să situeze cadrul corect al abordării. 

OAR București atrage atenția și că orice intenție de intervenție amplă pentru Capitală trebuie integrată și pusă în contextul PUG-ului București, care reprezintă, conform Legii 350/2001, singura strategie de dezvoltare corectă a unui oraș. 

Din discuțiile purtate de OAR București cu elaboratorii PUG-ului București, știm că acest document va fi supus dezbaterii profesionale la începutul anului 2025. Unul din subiecte va fi și identificarea unor zone strategice, situri cu potențial pentru realizarea în perspectivă a unor obiective majore de arhitectură pentru Capitală. Zona definită de Depoul Victoria prezintă nu numai un grad mare de complexitate, cu impact pentru ansamblul Capitalei, dar și un mare potențial strategic.

În acest context, OAR București salută inițiativa PMB de regenerare urbană a Depoului Victoria, precum și eforturile ADIZMB și ale asociațiilor partenere pentru realizarea unor dezbaterii cu publicul, dar atrage atenția că întregul demers trebuie făcut printr-o procedură de concurs de soluții așa cum sunt realizate proiecte și investiții similare în toate capitalele Europene.”, este comunicatul remis de către Ordinul Arhitecților din România, Filiala București.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă