Primăria Sectorului 6 vrea să reabiliteze Calea Crângași și cere în administrare artera de la Primăria Capitalei. În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), din 29 august, se află proiectul de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor generali.
Primarul Ciprian Ciucu spune că acesta este ultimul pas ce trebuie realizat: ”Tot ce mai este de făcut este ca majoritatea USR/PSD/PNL să voteze proiectul în consiliul general”. Potrivit edilului, proiectul are deja Studiul de Fezabilitate și proiectarea realizate.
În ce constă proiectul de reamenajare
Amenajarea bulevardului se va face de la Podul Grant până la digul Lacului Morii, pe o suprafață de 73,088 mp. Primăria Sectorului 6 va reface carosabilul şi trotuarele, va înlocui mobilierul urban, va amenaja spaţiu verde, dar și pistă de biciclete.
De asemenea, Parcul Codreanu, aflat la intersecția cu Șoseaua Virtuții, va fi transformat în piațetă publică. Se vor crea spații de relaxare, dar și zone unde se vor putea organiza activități și evenimente pentru comunitate, explică Primăria.
Primăria Sectorului 6 nu a cerut în administrare sistemul de semaforizare și linia de tramvai, astfel proiectul nu include intervenții asupra acestora. Potrivit reprezentanților administrației locale, nu există un acord în acest sens din partea Direcției de Transporturi, din cadrul Primăriei Generale.
Amenajările pe care vrea Primăria Sectorului 6 să le facă pe Calea Crângași
- Trotuare și treceri de pietoni accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități;
- Locuri de parcare reconfigurate;
- Apar arbori, arbuști, plante perene;
- Mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastel de biciclete) și cișmele cu apă potabilă;
- Zone de relaxare, cu hamace și șezlonguri, dar și zone special dedicate evenimentelor în comunitate;
- Modernizare Parcul Codreanu;
- O nouă fântână arteziană.
„Îi mulțumesc primarului general interimar pentru că a pus acest proiect pe ordinea de zi a CGMB, pentru ca toată Calea Crângași să treacă de la Administrația Străzilor în administrarea Primăriei Sectorului 6. Dar și majorității din Consiliu care-l va vota. În felul acesta, vom reuși să transformăm Cartierul Crângași, un punct important pe harta Bucureștiului. Avem deja realizate studiul de fezabilitate și proiectarea. Mâine, voi fi prezent la ședință pentru a-mi susține proiectul”, a anunțat primarul Ciprian Ciucu.