Primăria Capitalei, prin vocea edilului interimar Stelian Bujduveanu, a anunțat că a început lucrări de reparații a trotuarelor de pe Bd. Magheru. Șantierul prevede strict înlocuirea dalelor sparte sau uzate din granit, intervențiile începând din zona Piața Romană.
Primăria a anunțat lucrări similiare și în Centru Vechi, unde se lucrează la refacerea pavajului din piatră cubică și a suprafețelor de granit.
Primarul interimar Bujduveanu a precizat și faptul că o parte din dale și piatra cubică care se înlocuiesc vor fi refolosite: ”Granitul vechi nu îl aruncăm – îl păstrăm și îl refolosim acolo unde e nevoie, în alte zone ale orașului.”, a precizat acesta pe pagina lui de Facebook.
La postarea edilului, mulți cetățeni și-au arătat nemulțumirea față de starea în care se află Bulevardul Magheru. Oamenii deplâng atât starea spațiilor publice, curățenia, dar și faptul că clădirile sunt în paragină, pline de reclame, afișe ilegale și graffiti.
Alte două probleme mari ale bulevardului sunt faptul că clădirile nu arată rău doar estetic, ci sunt periculoase și din punct de vedere al structurii, și poluarea crescută. Bulevardul este practic o autostradă urbană, cu multe benzi de circulație late și ar permite o reconfigurare care să ofere condiții mai bune pentru pietoni, spațiu dedicat și bine delimitat pentru transportul public și biciclete, dar și mai multe spații verzi, necesare pe un bulevard atât de lat și complet acoperit cu asfalt.
La postare a comentat și inițiativa civică Vrem schimbare, care a solicitat edilului să dispună pentru început o curățenie generală în zona. Redăm integral mesajul transmis de ei:
”Domnule primar general interimar, Stelian Bujduveanu, vă solicităm să dispuneți curățarea zonei Bălcescu–Magheru de postere lipite ilegal, graffiti și alte forme de vandalizare, precum și să implementați măsuri pentru menținerea unei stări de curățenie permanente. Zona Sala Dalles este vandalizată. Zona Ciclop la fel. Zona Piața Română la fel. De ani de zile, acest bulevard central al Capitalei este lăsat în paragină: prăfuit, murdar și deteriorat. Vă mulțumim pentru implicare!”, a comentat inițiativa civică Vrem schimbare la postarea lui Stelian Bujduveanu.
Aceștia au oferit și mai multe exemple cu spațiile vandalizate de pe bulevard: