Credit fotografii: Facebook / Primăria Municipiului București
Primăria Municipiului București, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), anunță începerea lucrărilor de consolidare și restaurare la Muzeul Gheorghe Tattarescu, monument istoric aflat pe Strada Domnița Anastasia nr. 7. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 30 de milioane de lei.
Intervenția vizează una dintre clădirile valoroase din zona istorică a Capitalei: Casa Tattarescu, singura reședință particulară construită în stil de han la începutul secolului al XIX-lea și, totodată, locuința pictorului Gheorghe Tattarescu. Muzeul funcționează aici încă din 1953, fiind înființat prin donația imobilului și a unei părți din opera artistului făcută de nepoata sa, Georgeta Werthaimer.


Colecția cuprinde pictură, grafică, artă decorativă, documente și mobilier care au aparținut familiei Tattarescu. Artistul, fondator al Școlii Naționale de Arte Frumoase (1864), este prezent în numeroase muzee și colecții din țară și din străinătate. Este considerat unul dintre cei mai prolifici pictori de artă religioasă din secolul XIX, cu picturi murale realizate în 58 de lăcașuri de cult, printre care bisericile Colțea, Zlătari, Sf. Spiridon, Crețulescu și Enei din București.


Lucrările demarate acum vizează consolidarea structurală, restaurarea elementelor arhitecturale și punerea clădirii în siguranță. Potrivit Municipalității, intervențiile vor permite ulterior redeschiderea muzeului în condiții adecvate, după ani de risc seismic ridicat și degradare.


Șantierul a fost deschis săptămâna aceasta, iar lucrările sunt coordonate de AMMCRS. Primăria transmite că proiectul are rolul de a salva un reper al patrimoniului construit al Capitalei și de a readuce în circuitul cultural un spațiu cu o importanță istorică majoră.