Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

“Orașele din lemn” ar putea reduce emisiile de carbon cu peste 100 de miliarde de tone până în 2100

În zilele noastre, clădirile convenționale din zonele urbane sunt construite în cea mai mare parte din ciment și oțel. Procesul de producție a acestor două materiale uzuale generează cantități substanțiale de emisii de CO2. De aceea, oamenii de știință au început să cerceteze modalități sustenabile prin care pot fi construite clădirile din orașele viitorului.

Ar putea casele din lemn să ajute la salvarea planetei? Cercetătorii de la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic (PIK) par să creadă așa.

O revoluție a materialelor: înlocuirea cimentul și a oțelului cu lemn în construcțiile urbane 

Un studiu publicat recent în revista științifică Nature Communications arată că adăpostirea a 90% din populația urbană în creștere a lumii în clădiri de lemn de înălțime mijlocie ar putea reduce emisiile de carbon cu 106 de miliarde de tone până în anul 2100.

Conform cercetării, revizuirea practicilor de construcție necesare pentru o astfel de schimbare ar implica extinderea cu până la 149 de milioane de hectare (o suprafață de peste 6 ori mai mare decât cea a României) a unor noi plantații forestiere, care ar putea reprezenta un risc pentru biodiversitate ”dacă nu este gestionat cu atenție”, au avertizat experții. 

Patru scenarii de utilizare a lemnului pentru a ajuta la stabilizarea climei

Pentru a evalua beneficiul potențial al trecerii la construcțiile pe bază de lemn, oamenii de știință au analizat patru scenarii diferite: unul cu materiale de construcție convenționale, cum ar fi ciment și oțel, și trei cu cereri suplimentare de lemn față de utilizarea obișnuită. 

Ei au analizat, de asemenea, cum ar putea fi satisfăcută cererea suplimentară mare de materiale de construcție din lemn, de unde ar putea proveni și care ar putea fi consecințele asupra emisiilor directe și indirecte de carbon din utilizarea terenurilor.

“Nimic nu poate fi tăiat în pădurile curate și în zonele de conservare a biodiversității”

Alexander Popp, om de știință PIK și coautor al studiului, a explicat: ”Întrebarea cum și de unde să se realizeze aprovizionarea cu lemnul pentru construcția orașelor din lemn este crucială. În simulările noastre pe computer, am stabilit o limită clară pentru extracția lemnului și pentru adăugarea de noi plantații de copaci: nimic nu poate fi tăiat în pădurile curate și în zonele de conservare a biodiversității.”

Unul alt autor al studiului, Galina Churkina, care este de asemenea om de știință PIK, a declarat: “Urbanizarea și creșterea populației vor crea o cerere mare pentru construcția de noi locuințe și clădiri comerciale – prin urmare, producția de ciment și oțel va rămâne o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră, dacă nu este abordată în mod corespunzător.”

Raționamentul studiului se bazează pe faptul că lemnul are cea mai mică amprentă de carbon dintre orice material de construcție, deoarece dioxidul de carbon absorbit în timpul creșterii copacilor nu va fi emis până când lemnul nu va fi în cele din urmă distrus.

Studiul este primul care examinează efectele trecerii pe scară largă la “orașe din lemn” asupra utilizării terenurilor, emisiilor legate de schimbarea utilizării terenurilor și absorbirea pe termen lung a carbonului în produsele din lemn recoltate. Acesta poate fi accesat integral aici.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă