Despre
Newsletter
Newsletter
Sunt de acord să primesc cele mai importante informații cuprinse în Newsletter-ul GreenCommunity.

Mihaela Bîtu (ING Bank): ”Alături de digitalizare, sustenabilitatea joacă un rol important în planurile noastre din 2022”

Divizia de Wholesale Banking a ING Bank România a acordat, în 2021, primele sale credite verzi pe piața locală, cu obiective măsurabile de îmbunătățire a sustenabilității companiilor. Valoarea celor trei credite verzi a fost de peste 160 milioane euro. Unul dintre acești clienți este NEPI Rockcastle – cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. ING Bank România a transformat creditul clasic în valoare de 100 milioane de euro acordat grupului într-unul verde, prin adăugarea unor componente de mediu, sociale și de guvernanță. Totodată, tot pentru Nepi Rockcastle, ING a intermediat a doua emisiune de obligațiuni verzi, în valoare de 500 milioane euro, alături de un consorțiu de bănci.

”Fideli direcției noastre de digitalizare și inovație, am continuat în 2021 să dezvoltăm oferta de produse și servicii online. În egală măsura punem accentul pe contribuția noastră la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor clienților noștri și în angajamentul nostru pentru sustenabilitate. Creditul verde de nevoi personale lansat în 2021 a fost primul astfel de produs adresat clienților noștri persoane fizice, urmând să introducem noi produse verzi în cursul acestui an. Alături de digitalizare, sustenabilitatea joacă un rol important în acțiunile și planurile noastre pentru noul an, indiferent de provocările cu care ne confruntăm”, a precizat Mihaela Bîtu – CEO ING Bank România.

Potrivit, raportului privind bilanțul activității din 2021, ING Bank a lansat primul credit verde de nevoi personale pentru populație, destinat achiziției de mașini electrice sau hybrid plug-in. Ca beneficii de lansare, ING Bank a acordat clienților care aleg o mașină mai prietenoasă cu mediul o dobândă cu aproape două puncte procentuale mai mică decât oferta standard pentru creditul de nevoi personale, împreună cu condiții facile de acordare.

”Cardurile virtuale au fost lansate atât ca soluție de digitalizare, dar și pentru că, dacă toate cardurile ING ar fi virtuale, s-ar economisi peste 10 tone de plastic. Din octombrie anul trecut, de când a fost produsul lansat și până azi, au fost emise 64.000 carduri virtuale, echivalentul a 320 de kilograme de plastic”, menționează reprezentanții instituției de credit. ING Group s-a alăturat anul trecut alianței bancare Net-Zero, cu scopul de a reduce emisiile de gaze de seră și de a atinge emisii nete zero până în anul 2050.

Total
0
Shares
Pe aceeași temă